L4 Victoria Horia vrea să pună beţe-n roate Speranţei Răuceşti

Duminică, 31 martie, de la ora 11:00, vor avea loc meciurile etapei a XIII-a în cadrul Ligii a IV-a. Cea mai interesantă partidă a rundei se anunţă Victoria Horia-Speranţa Răuceşti.

„Nu putem să ne batem de la egal la egal cu nici una dintre primele trei clasate. Cu transferurile făcute acum, eu îi văd pe cei de la Speranţa Răuceşti favoriţi la câştigarea Ligii a IV-a. Noi, dacă vom fi tot 12 şi cu mine jucând până… la 100 de ani, ne va fi foarte greu. Şi terenul a fost tasat, astfel că se poate pasa mult mai bine. Ca valoare sunt mult peste noi. Nu ai cum să faci faţă celor trei din fruntea clasamentului. Ei s-au întărit, iar nouă ne-au plecat patru titulari”, a declarat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la formaţia Victoria Horia.

„Va trebui, în primul rând, să ne adaptăm la suprafaţa de joc, care este foarte rea. Sper să fim în formulă completă, la care s-ar putea adăuga şi două surprize, doi jucători noi. Avem ceva probleme de sănătate, dar cred că le vom rezolva până duminică. Va fi un meci foarte greu, întrucât Victoria Horia este o echipă foarte ambiţioasă, mai ales acasă. Obiectivul nostru este obţinerea celor trei puncte”, a precizat Daniel Zavate, antrenor-jucător la Speranţa Răuceşti.

Partida va fi condusă de Ovidiu Arusoaiei, ajutat la tuşe de asistenţii Răzvan Andrei şi Marian Alexandru Oancea. Observator va fi Paul Meterciuc.

Etapa de duminică mai cuprinde partidele: Energia Pângăraţi-Bradu Borca şi Moldova Cordun-Ozana Târgu Neamţ.

CLASAMENT

1BRADU BORCA1292162-2129
2Speranţa Răuceşti1290347-2027
3Ozana Târgu Neamţ1172230-1523
4Victoria Horia1242624-3414
5Moldova Cordun12201027-469
6Energia Pângăraţi1100118-620

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arhiva ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...

Incendiu la Țibucani – un bărbat a ajuns la spital cu arsuri

Un bărbat de 77 de ani din localitatea Țibucani,...

Neamț. Accident pe DN15 – o femeie a fost transportată la spital

Un accident soldat că rănirea gravă a unei femei...