Prima etapă a Ligii a IV-a din sezonul 2018-2019 a adus victorii în deplasare a tuturor favoritelor, dar se poate spune că principalele candidate la titlul judeţean – Speranţa Răuceşti şi Bradu Borca – au evoluat la turaţia maximă.
Pe terenul nou promovatei Energia Pângăraţi, Speranţa Răuceşti a câştigat cu scorul de 4-0 (3-0). Au marcat: Miron (11 metri), Smău, Bordeanu şi Botezatu. Mai multe fotografii de la această partidă – AICI.
Şi Bradu Borca a început în forţă noul sezon, depăşind nou înfiinţata Ozana Târgu Neamţ, pe stadionul „Cetatea”, cu scorul de 4-1 (2-1). Au marcat: Vasilache/Crengăniş (2), Bidan și Onofraş. Un scor strâns s-a înregistrat în partida marilor orgolii din zona Roman: Moldova Cordun-Victoria Horia 1-2 (1-1).
CLASAMENT
1 | Speranţa Răuceşti | 1 | 1 | 0 | 0 | 4-0 | 3 | +3 |
2 | Bradu Borca | 1 | 1 | 0 | 0 | 4-1 | 3 | +3 |
3 | Victoria Horia | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 3 | +3 |
4 | Moldova Cordun | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | 0 | -3 |
5 | Ozana Târgu Neamţ | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-4 | 0 | -3 |
6 | Energia Pângăraţi | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-4 | 0 | -3 |
ZCH NEWS va reveni în cursul zilei de mâine cu declaraţii ale oficialilor tuturor echipelor implicate în Liga a IV-a. (M. CONSTANTINESCU)