Câștigătoarele ”Miss fată de nemțean”, ediția 2018

Câștigătoarele ”Miss fată de nemțean”, ediția 2018Deși în Târgu Neamț, în acest an, nu au mai fost organizate zilele orașului, ziua de sâmbătă, 8 septembrie, a fost marcată, totuși, de un eveniment ajuns deja la a IV-a ediție: ”Miss fată de nemțean”, organizat, în acest an, de Asociația Ansamblul Ozana, cu sprijinul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” și al Primăriei Târgu Neamț. Evenimentul a reușit să atragă atâția oameni încât sala Casei Culturii din Târgu Neamț a fost neîncăpătoare. Cele 10 fete frumoase au avut o evoluție deosebită și, spre deliciul susținătorilor veniți din toate zonele adiacente, au făcut un spectacol extrordinar, completate fiind de artiștii care au evoluat, alături de ele, pe scenă: Ioana Mîrți și trupa Selfie.

Ținutele deosebite au fost oferite, cu generozitate, de Dorina Damian, care deține, în Târgu Neamț, un cunoscut magazin de haine de damă: Lady Wow. Doamna Damian a susținut evenimentul și anul trecut, ținutele oferite de dumneaei întregind spectacolul două ediții la rând.

Juriul, compus din Marius Barna – președinte, Sara Grigoraș – câștigătoare Miss fată de nemțean 2017, Iulian Paraoanu – pilot Avia Sport, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș – consilier președinte CJ, Cristina Petroșanu – Primăria Târgu Neamț și Ana Maria Apopei – Primăria Târgu Neamț, a avut o misiune dificilă în a alege câștigătoarele, pentru că toate concurentele au fost la înălțime.

S-au detașat Alice Lavinia Diaconu, 15 ani, elevă a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Târgu Neamț – locul I; Elena Delia Irimia, 15 ani, elevă a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Târgu Neamț – locul II; Andreea Ursu, 16 ani, elevă a Liceului ”Vasile Conta” Târgu Neamț – locul III.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Știre actualizată. Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

Actualizare: Cei doi militari răniți grav în urma exploziei...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...