Speranţa Răuceşti şi Energia Pângăraţi se întâlnesc duminică, 14 octombrie, de la ora 11:00, într-o partidă care a fost la un pas de a nu mai avea loc. Duminica trecută, se anunţase retragerea echipei din Pângăraţi, dar, între timp, după discuţii, inclusiv cu preşedintele AJF, primăria din localitate a decis să continue participarea în competiţie.

energia pangarati 2018 robin vasilius
ENERGIA PÂNGĂRAŢI

„Am vorbit şi cu băieţii, am vorbit şi cu domnul preşedinte Toma, şi vom merge la meciul de la Răuceşti. Vom continua 2-3 etape şi apoi vom vedea ce va mai fi. Echipamentul este la mine şi vom merge duminică cu câţi băieţi avem. Avem şi sprijinul total al primăriei. Dacă e nevoie, vom completa şi cu câţiva tineri din comună”, a precizat Viorel Jitaru, consilier local, cel care a rămas principal responsabil la echipa din Pângăraţi.

speranta raucesti septembrie 2018 facebook
SPERANŢA RĂUCEŞTI

„Încercăm să ne remontăm după eşecul de duminica trecută. Sigur vor fi ceva modificări în echipă, dar nu mai mult decât redistribuiri pe posturi”, a declarat Daniel Zavate, antrenor-jucător al formaţiei Speranţa Răuceşti.

energia pangarati speranta raucesti septembrie 2018 38
Andrei APOSTOL (Speranţa Răuceşti) în duel cu Ionuţ HORCIU (Energia Pângăraţi) în timpul partidei din turul campionatului

Etapa de duminică mai cuprinde meciurile: Bradu Borca-Ozana Târgu Neamţ şi Victoria Horia-Moldova Cordun.

CLASAMENT

1 Speranţa Răuceşti 5 4 0 1 18-7 12
2 Bradu Borca 5 4 0 1 21-11 12
3 Ozana Târgu Neamţ 5 3 1 1 15-9 10
4 Victoria Horia 5 2 1 2 11-11 7
5 Moldova Cordun 5 1 0 4 15-19 3
6 Energia Pângăraţi 5 0 0 5 2-25 0

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS – Speranţa Răuceşti)

Articolul precedentL5A Ozana Timişeşti-ASF Girov, partida rundei
Articolul următorL4 Victoria Horia-Moldova Cordun, cine va fi de… umplutură în play-off?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.