Mădălin Crengăniş (Bradu Borca) a primit două etape de suspendare din partea comisiei de disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Neamţ, după cartonaşul roşu încasat la Răuceşti.
„A fost eliminat din joc pentru injurii la adresa unui adversar”, justifică AJF Neamţ decizia, la care se adaugă şi o amendă de 200 de lei. Cei prezenţi la meci au rămas totuşi cu impresia că fotbalistul ar fi avut disputa verbală cu arbitrul Bogdan Florea.
Comisia de disciplină a decis şi rezultatul partidei Moldova Cordun-Energia Pângăraţi, la care oaspeţii nu s-au prezentat. Conform hotărârii citate, gazdele au câştigat cu scorul de 3-0, iar oaspeţii sunt amendaţi cu 1.000 de lei. Decizia a produs o modificare minoră a clasamentului Ligii a IV-a:
1 | BRADU BORCA | 9 | 7 | 1 | 1 | 43-18 | 22 |
2 | Speranţa Răuceşti | 9 | 7 | 0 | 2 | 34-15 | 21 |
3 | Ozana Târgu Neamţ | 9 | 6 | 1 | 2 | 27-14 | 19 |
4 | Victoria Horia | 9 | 3 | 2 | 4 | 18-22 | 11 |
5 | Moldova Cordun | 9 | 2 | 0 | 7 | 21-29 | 6 |
6 | Energia Pângăraţi | 9 | 0 | 0 | 9 | 5-50 | 0 |
Şi Bradu Borca a încasat o amendă de 80 de lei, pentru cele 5 cartonaşe încasate la meciul de la Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU)