L4 Bradu Borca continuă cu Florin Pintilii şi vizează Liga a III-a

Bradu Borca, vicecampioana Ligii a IV-a, se va reuni la finalul lunii iulie, cu obiectivul declarat al promovării în Liga a III-a. Pentru îndeplinirea acestuia, oficialii echipei de pe Valea Muntelui au ales continuitatea, pe banca tehnică urmând să stea tot antrenorul ieşean Florin Pintilii.

„Faptul că am rămas la Borca se datorează tocmai acelor oameni pe care i-am întâlnit aici şi care îşi doresc în continuare promovarea în Liga a III-a. Că au în continuare încredere în mine este o motivaţie în plus să construiesc o echipă şi mai valoroasă, dar şi mai disciplinată decât în campionatul trecut, deşi voi păstra câţiva dintre jucătorii vechi. Ca noutăţi am în vedere şi jucători cu experienţă cum ar fi Mădălin Crengăniş, dar şi jucători tineri cum ar fi Florică, fost junior al Politehnicii Iaşi”, a declarat tehnicianul Florin Pintilii.

Un prim pas în pregătirea noului sezon va fi un turneu de fotbal pe plajă, pe litoralul Mării Negre, urmat de un cantonament la munte.

„Vom pleca la un turneu de fotbal pe plajă pe litoral, la sfârşitul acestei luni, prilej cu care voi încerca şi câteva jocuri amicale, plus o pregătire premergătoare cantonamentului la munte, care probabil va fi la începutul lui august. Sigur că nu voi putea miza pe tot lotul, însă tot este un plus pentru echipa din Borca!”, a mai precizat antrenorul formaţiei Bradu Borca.

BRADU BORCA-SPERANŢA RĂUCEŞTI, în returul sezonului trecut

Cel puţin momentan, nu se ştie cât de populată va fi Liga a IV-a în sezonul viitor, AJF Neamţ anunţând că înscrierile vor demara pe 15 iulie. Cert este doar faptul că se anunţă un duel de zile mari între Bradu Borca şi Speranţa Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...