CSM Ceahlăul Piatra Neamț a debutat cu victorie în play-out-ul Ligii a II-a, Seria B. Pietrenii au învins astăzi, 5 aprilie, pe teren propriu, formația CS Afumați, cu scorul de 2-1 (0-1), după ce, în urmă cu o săptămână, pietrenii au avut etapă liberă. Au marcat: Davordzie (57) și Amasihohu (65)/Dumitrache (22). Antrenorul principal Marco Veronese a utilizat următoarea formulă de echipă: Brănescu-Țuțu, Wiktorski, Telcean, Ilaș (Neag 75), Chibsah (Asibey 90), Copoț-Barb, Petre (cpt.), Crețu (Nnochiri 90), Amasihohu (Folha 75), Davordzie (Gbizie 69).

csmc 2024 1”În prima repriză echipa a părut obosită. Dacă ne uităm la prima repriză, ar fi trebuit să scot din teren 9 jucători. Dar apreciez că reacția echipei a fost bună după pauză, când am revenit. Ei ne-au surprins, pentru că au început meciul cu 3 fundași centrali și ne-a luat o repriză ca să înțelegem cum să îi presăm. În pauză au fost jucători, între care și Chibsah, care au spus cu convingere că echipa va câștiga. După pauză echipa a avut reacție, a marcat două goluri, după care s-a apărat bine. Am avut șansa să înscriem și al treilea gol, dar până la urmă sunt bucuros pentru victorie”, a declarat Marco Veronese. Tot astăzi, în Seria B, au avut loc și meciurile: FC Câmpulung-Muscel-CSM Slatina 0-3 și CSC Șelimbăr-Concordia Chiajna 2-0. Chindia Târgoviște a stat.

CLASAMENT

1 CSM Slatina 2 2 0 0 5-0 32
2 CS Afumaţi 2 1 0 1 4-2 30
3 CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1 1 0 0 2-1 30
4 Concordia Chiajna 2 1 0 1 2-3 26
5 CSC 1599 Şelimbăr 2 1 0 1 2-2 21
6 Chindia Târgovişte 1 0 0 1 1-2 18
7 FC Câmpulung-Muscel 2 0 0 2 0-6 7

Etapa viitoare, pe 12 aprilie, CSM Ceahlăul evoluează în deplasare la CSM Slatina. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentExplozie la Roman: un bărbat a suferit arsuri
Articolul următorA revenit zăpada în Neamț!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.