vama albitaPolițiștii de frontieră de la Albița (Vaslui) au descoperit, pe 29 iulie, în timpul unui control, un autoturism Kia Sorento, căutat de autoritățile din Grecia, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

“În jurul orei 14:00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, cetățeanul român Daniel L., în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism marca Kia Sorento. Existând suspiciuni cu privire la proveniența autoturismului, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismul în cauză este semnalat ca fiind «bun căutat pentru confiscare», alertă introdusă de autoritățile din Grecia la data de 22.08.2015”, a declarat inspector principal Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul cu 6.300 euro, în luna aprilie a acestui an, de la o persoană fizică și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de autorități sau implicat în vreun litigiu. În cauza sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 28.350 lei, a fost reținut la sediul STPF Vaslui, în vederea continuării cercetărilor. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE Accident la Dedeman: ciocnire între un TIR și o autoutilitară!
Articolul următorGALERIE FOTO Masă Critică, marş al bicicliştilor nemţeni – Piatra Neamţ, iulie 2016
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.