Biblioteca Județeană “GT Kirileanu” organizează joi, 19 decembrie, în sala Cupola, cu începere de la ora 15:00, lansarea cărții “Jurnalul seniorilor”, de Dumitrița Dida Vasilca. Cartea are trei volume alcătuite din interviurile realizate de autoare cu personalități nemțene la emisiunea “Ora seniorilor”, de la Jurnal FM. Personalităţile intervievate sunt: Elena Botez, Florentina Buzenschi, Constantin Capșa, Constanța Chelaru, Olga Chițu, Mariana Costrăș, Elena Hâncu, Ștefan Potop, Victor Purice, Adrian G. Romila, Liviu Constantin Rusu, Mihaela Spiridon, Constantin Tomșa, Dumitrița Vasilca, Iosif Koszeghi, Mihai Lăcătușu, Mihai Lostun, Costache Lupu, Mihaela Mereuță, Dumitru Nastasă și Niculina Niță. “Această carte este despre Oameni, oameni adevărați, profesioniști, meseriași, modele, oameni-instituții, făuritori de realitate, de viață”, apreciază Dumitrița Dida Vasilca.

Jurnalul SeniorilorDumitrița Vasilca s-a născut în Piatra Neamț la 11 aprilie 1962. Este absolventă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț, a Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ Iași și a masterului „Filosofie creștină și dialog cultural“. Este formator județean, mentor, metodist și membru al Consiliului Consultativ al Inspectoratului Școlar al Județului Neamț, expert în Management educațional. A debutat în revista „Ateneu“ în 1991. Editorial, a debutat cu volumul de versuri „Aproape amintiri“ în 1997, urmat de „Ducatul inocenței“ în 2003, sub pseudonimul Diana Vasilca, și auxiliarul didactic „Filosofia altfel“ în 2013. Este membru fondator al Editurii Alfa a Casei Corpului Didactic Neamț (1996) și membru fondator și membru în Consiliul de redacție al Revistei cadrelor didactice din județul Neamț „Apostolul“ (din martie 1999).

Articolul precedentElevii de la “Victor Brauner” şi copiii de la Şcoala Populară de Artă pe scena Târgului de Crăciun
Articolul următor„DUPĂ DATINI, COLINDĂM!” (18.12; 18:00)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.