Jurnaliştii, ore de curs cu profesorul Leoreanu

leoreanu

Primarul Laurențiu Leoreanu vrea să-i învețe meserie pe jurnaliști, așa că, din luna septembrie, conferințele de presă nu se vor mai ține la adăpostul sălii de Consiliu Local și aparatului de aer condiționat, ci pe teren. Ideea i-a venit edilului la finele săptămânii, când a făcut turul investițiilor care se mai desfășoară prin oraș. „Îmi propun din luna septembrie să facem un alt tip de conferință, cu întâlniri în diferite zone. Sâmbătă am făcut o trecere în revistă a șantierelor din Roman. Am discutat cu constructorii și vor fi prezentări ale acestor investiții, cum este ştrandul, microhidrocentrala, biblioteca sau blocul cu bulină. Ținând cont de condițiile de șantier, mi s-a spus că, deocamdată, nu putem organiza acolo conferințe, fiind și un pericol destul de mare. Se lucrează cu macarale, la înălțime, cu materiale grele”, a spus primarul Romanului. În mod normal, conferințele săptămânale cu primarul au loc în fiecare luni, la sediul instituției, unde edilul prezintă, timp de circa o oră, orice mișcă în oraș. De la câte capace de canal a înlocuit Apa Serv, câte gărdulețe s-au construit la platforma Primăriei, câte avertismente verbale și scrise au dat polițiștii locali și… tot așa până la ultimele minute când și jurnaliștii au voie să întrebe ce-i de interes pentru comunitate. Oricum, conferința ține cât o oră de curs, primarul fiind și profesor, iar jurnaliștii, funcție de temele făcute, au dreptul la clarificări. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...