Județul Neamț participă la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, cu un portofoliu spectaculos, în care se regăsesc parteneri Consiliul Județean Neamț, Primăria Piatra Neamț, Primăria Târgu Neamț și, evident, Camera de Comerț și Industrie Neamț, care s-a ocupat, profesional, de organizare. “Sper că toată lumea va fi mulțumită, noi am căutat să asigurăm o locație potrivită, am ajutat cu tot ce am putut din punctual de vedere al logisticii, cred că va fi o reușită această participare, mai ales că se observă o atenție sporită acordată de autorități evenimentului”, a declarant Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț.
Și la această ediție a TTR, accentul celor din Neamț a fost pus pe a face cunoscute vastul patrimoniu cultural nemțean, obiectivele turistice și frumusețile naturale ale zonei. De atenție deosebită se bucură două evenimente devenite tradiție în județul Neamț – Festivalul Muntelui Ceahlău și Festivalul ”Lada cu Zestre”, prin a căror promovare se dorește atragerea cât mai multor turiști, atât pe ”Muntele Sfânt”, cât și la poalele Pietricicăi, la Piatra Neamț.
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, a 43-a, se deschide joi, 16 februarie, și se va închide duminică, 19 februarie, fiind găzduit de Romexpo, București. (D.O.)