cj neamt 2015 (2)Marea rectificare bugetară a adus județului Neamț 8.222.000 lei noi, care au fost împărțiți în ședința de astăzi, 11 noiembrie, conform principiului fiscal sănătos ”trei paie la cinci măgari”. Partea leului și-a tras-o, fără să mai mire pe nimeni, orașul Târgu Neamț, care a primit 800.000 de lei, urmat îndeaproape, cu 500.000 de lei fiecare, de comunele Stănița și Tarcău, după care, cu câte 300.000 de lei fiecare, localitățile Bicaz, Crăcăoani și Oniceni. 240.000 de lei au fost alocate comunei Sagna, iar celelalte au primit între 50 și 200.000 de lei, după cum se poate constata din tabelul anexat.

Cu 0 (zero) lei figurează Piatra Neamț, Roman, Bălțătești, Ceahlău, Cordun, Dumbrava Roșie, Gâdinți, Girov, Horia, Mărgineni, Moldoveni, Negrești, Pângărați, Petricani, Săbăoani, Săvinești și Tașca, ceea ce a determinat o reacție din partea consilierului Cristian Tapalagă, în nume propriu, dar și al PNL: ”Analizând anexa 1 cu repartiția sumelor, constat cu tristețe că singurele municipii din județ, Piatra Neamț și Roman, au zero, deși ieri, în biroul dvs., domnule președinte, am discutat ceva. Aș vrea să-mi spuneți care a fost raționamentul în repartizarea banilor, fiindcă ele au zero și se observă că toate localitățile unde este primar de dreapta figurează cu zero. De ce zero?

Un răspuns i-a venit din partea stângă, de la Mircea Pintilie: ”A început campania, de aia”.

Nu, nu e vorba de nicio campanie”, a răspuns Constantin Iacoban. ”Pentru prima dată, UAT-urile din județ au primit bani direct de la Ministerul de Finanțe. Eu am o situație, pe care v-am dat-o și dvs., din care rezultă că, față de 2014, au venit 20 de milioane de lei în plus în județ. Comunitățile urbane au primit bani direct de la Minister până în luna august. Ulterior, la rectificarea bugetară, unele au primit, altele nu. Acum, suma de 8,22 milioane de lei este prima care vine la Consiliul Județean pentru a fi repartizată. Am avut în vedere nevoile comunităților locale, cuplate cu ce au primit deja de la Finanțe, și am încercat să echilibrăm. Dacă am fi dat 8 milioane la 83 de UAT-uri, vă zic că suma n-ar fi însemnat nimic pentru municipii. Era doar ca să alocăm ceva. Ce-ar fi fost să dăm 80.000 de lei la Piatra Neamț, când, pe OG 28, a primit o sumă consistentă pentru drumuri? Sumă consistentă dăm Spitalului Județean, unde suntem singurii finanțatori, deși în alte județe contribuie și reședința de județ. Noi dăm acum 1,78 milioane de lei pentru aparatură. Repartiția noastră este obiectivă, de echilibru chiar și în comunitățile unde nu există aceeași majoritate ca în consiliul județean”, a adăugat președintele CJ Neamț.

Tapalagă a fost de acord cu el, dar tot n-a priceput de ce localități precum Piatra Neamț, Roman, Dumbrava Roșie sau Tașca au zero lei. ”Tașca a primit bani pentru obiectivul religios. Dumbrava este UAT cu posibilități, că are venituri proprii importante, cum au și Cordun și Săvinești”, l-a lămurit Iacoban.

În ciuda explicațiilor, Cristian Tapalagă a anunțat că grupul PNL va vota împotriva hotărârii – ”Fiindcă noi considerăm că fiecare UAT ar trebui să primească o sumă cât de mică” -, poziție care oricum n-a avut niciun efect.

Împărțeala s-a făcut conform planului, cu 21 de voturi pentru și 11 împotrivă. (D. OSTAHIE)

Sumele alocate fiecărei unități administrativ-teritoriale le puteți vedea în continuare:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/11/bani-UAT-de-la-Consiliul-Judetean.pdf

Articolul precedentŞantaj de 15.000 € premiat cu o „cazare” la penitenciar
Articolul următorSpaima comunei Ceahlău a ajuns după gratii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.