Târgul de Crăciun la Neamţ, ediţia a IV-a, continuă şi în 2020. Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, organizatorul evenimentului, va aduce în prima zi a noului an, pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, noi surprize muzicale. Vor evoulua, începând cu ora 18:00, Ansamblul folcloric „Joc de Neamţ”, Teona Răchieru, Daria Pintilie, Isabela Ciudin. În finalul spectacolului de pe 1 ianuarie 2020 va avea loc recitalul lui Tostogan.
***
Ansamblul folcloric “Joc de Neamț”
Este un ansamblu tânăr, înfiinţat în anul 2017, în cadrul cercului de dansuri populare de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, fiind format din tineri talentaţi şi dornici de a valorifica şi transmite mai departe valorile autentice ale dansului popular în forma sa originală. De la înfiinţare şi până în prezent, ansamblul a participat la diferite evenimente, spectacole, precumşi concursuri, unde au reuşit să impresioneze prin autenticitate, frumuseţea costumelor dar şi prin varietatea dansului popular, lucru pentru care au fost apreciaţi pe deplin. Coorodnatorul ansamblului este profesorul coregraf Adrian Gheorghiu.
Teona Răchieru
Este elevă în clasa a VI-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ. Desfăşoară o intensă activitate scenică: teatru, dans de societate, pian, trompetă, canto. A obținut peste o sută cincizeci de trofee și premii la concursuri naționale și internaționale (Portugalia, Turcia, Tenerife – Spania, Bulgaria, România). De mai bine de un an este realizatoarea emisiunii ,,Lumea cu povești a Teonei“, emisiune difuzată în fiecare duminică, la ora 18:00, la Radio “Pro Diaspora” – Germania. În cadrul unui concurs internațional, a primit invitația de a reprezenta România la Hollywood – Los Angeles, la Campionatul Mondial de Talente „World Champions of Performing Arts“.
Tostogan
Compozitorul, producătorul și interpretul Andrei Tostogan a terminat Facultatea de Drept. A absolvit Şcoala de muzică, cu specialitatea vioară. Muzica l-a cucerit definitiv atunci când s-a aşezat la pian şi a compus prima sa piesă, care, ulterior, a avut succes la posturile de radio. Acum, scoate hituri, face muzică de calitate și se străduieşte să promoveze frumosul. În câteva cuvinte, se descrie astfel: „nu mă limitez la anumite genuri muzicale. Atâta timp cât transmite stare și mesaj, muzica îmi place”.