JJ0000000 – coduri unice în locul numelor elevilor la publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională 2020

Astăzi, 17 iunie, elevii din județul Neamț au primit un cod unic de forma JJ0000000 la finalul ultimei probe, la matematică, din examenul de Evaluare Națională. Fiecare elev are propriul cod și acesta va fi folosit la afișarea rezultatelor luni, 22 iunie, după prima sesiune de examen din acest an.

JJ0000000 – coduri unice în locul numelor elevilor la publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională 2020

 

Schimbarea îi vizează pe toți absolvenții care au susținut examenul național și a fost decisă de Ministerul Educației și Cercetării pe ultima sută de metri, fiindcă inițial părinții au trebuit să semneze un formular tipizat prin care și-au dat consimțământul pentru ca datele personale ale copiilor lor să fie folosite la sesiunea de Evaluare Națională 2020. Și s-a bazat pe solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, invocată în comunicatul de presă publicat tot astăzi de MEC: „În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel”,  se arată în comunicat.

Codul unic atribuit fiecărui elev este format din indicativul județului – JJ urmat de 7 cifre – și a fost extras din aplicația informatică EvNat de comisiile din școlile care au organizat examenul. Listele cu rezultatele care vor fi publicate pe 22 iunie pe evaluare.edu.ro și la centrele de examen vor conține codul unic al fiecărui candidat, școala de proveniență, notele și media, potrivit MEC. „Decizia a fost luată inclusiv în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor – toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului”, mai precizează MEC.

Contestațiile vor putea fi depuse începând de luni, 22 iunie, între orele 14-19 și a doua zi, între orele 8-12. Reultatele finale vor fi publicate sâmbătă, 27 iunie.

Elevii care au fost în carantină, în izolare din cauza coronavirusului sau care nu au fost primiți la examen din cauza temperaturii mai mare de 37,3 grade se pot înscrie la sesiunea specială și vor putea da examenul în zilele de 29 și 30 iunie. Repartizarea computerizată pe locurile de la licee va avea loc pe 10 iulie.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...