0:00

Jandarmii şi legile făcute pentru a fi încălcate, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConsiderată cea mai liniştită zonă din judeţ „din punct de vedere operativ”, oraşul Târgu Neamţ s-a situat în vârful statisticii misiunilor executate de jandarmi în luna septembrie.

Din cele 15 infracţiuni constatate de militari, 7 s-au comis la Târgu Neamţ, iar în municipiile cu „tradiţie” în domeniu (Piatra-Neamţ şi Roman) au fost doar câte 4.

Tot pe parcursul lunii trecute, jandarmii au sancţionat contravenţional 183 de persoane, cuantumul amenzilor a fost de 40.300 de lei.

Pe timpul executării misiunilor, jandarmii nemţeni au avut de-a face şi cu persoane care au considerat că legile sunt făcute pentru a fi încălcate”, a declarat lt.Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.

„Astfel, pe raza judeţului Neamţ jandarmii au constatat 15 fapte de natură penală, dintre care 8 infracţiuni de furt, 4 infracţiuni de lovire sau alte violenţe, două infracţiuni de distrugere şi o infracţiune de tâlhărie. În ceea ce priveşte latura contravenţională, jandarmii au sancţionat 183 de persoane, dintre care 110 cu amendă şi 73 cu avertisment”.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea Legii liniştii şi ordinii publice, dar şi pentru nerespectarea regulilor de organizare şi desfăşurare a adunărilor publice, pentru delicte silvice sau desfăşurarea activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

„Pentru prevenirea săvârşirii unor fapte antisociale cu impact negativ asupra valorilor sociale protejate de lege, Jandarmeria Neamţ recomandă tuturor cetăţenilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, să adopte un comportament civilizat în societate, să-şi asigurare locuinţa şi să nu dea curs provocărilor venite de la persoanele aflate în stare de ebrietate”, se arată în comunicatul IJJ Neamţ.

„Fiecare cetăţean luându-şi cele mai elementare măsuri de autoprotecţie nu va ajunge atât de frecvent în postura de victimă. Totodată, cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentI-au furat „raftul de electronice” din maşină! Pagubă de 3.000 de euro!
Articolul următor„Salonul de Arte Vizuale al elevilor” la Ateneul Tătăraşi
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.