Jandarmii merg la școală. În pauză.

Cifrele spun că, în anul școlar trecut, în toate unitățile de învățământ din județul Neamț, au avut loc 801 incidente. Prin incident, atât Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), cât și Jandarmeria (IJJ) Neamț, care au organizat, împreună o conferință de presă, înțeleg de la porecle și insulte, până la ”atac la persoană fără arme”, după cum s-a exprimat Ioan Milea, adjunctul șefului ISJ Neamț. Incidentele sunt monitorizate – asigură adjunctul ISJ – din momentul producerii lor și comunicate la inspectorat, unde sunt luate în evidență.

Jandarmii merg la școală. În pauză.”În fiecare școală există o comisie pentru combaterea violenței, care analizează incidentele și le centralizează”, a precizat inspectorul general adjunct Ioan Milea (foto în stânga). ”Practic nu există școală în județ în care să nu se fi petrecut astfel de incidente și nu există diferențe între mediul urban și mediul rural, se întâmplă peste tot”.

Jandarmii merg la școală. În pauză.Jandarmii, care au atribuții pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, au în grijă 13 școli, față de 15 câte au avut anul trecut. Și, după cum a precizat șeful lor, maiorul Radu Vasile Olariu, simpla lor prezență la începerea cursurilor, în pauze, și la încheierea programului școlar descurajează violența. Se pare că paznicii nu sunt la fel de eficienți, conform declarației profesorului Milea neevidențiindu-se diferențe privind gravitatea incidentelor între școlile care au paznic și cele care nu au. Și dacă tot a venit vorba, la momentul 20 august, când s-a făcut ultima centralizare, 137 de școli nu aveau pază, în vreme ce doar 71 aveau. Iar 15 școli, la fel ca anul trecut, n-au nici măcar gard…. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...