Cifrele spun că, în anul școlar trecut, în toate unitățile de învățământ din județul Neamț, au avut loc 801 incidente. Prin incident, atât Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), cât și Jandarmeria (IJJ) Neamț, care au organizat, împreună o conferință de presă, înțeleg de la porecle și insulte, până la ”atac la persoană fără arme”, după cum s-a exprimat Ioan Milea, adjunctul șefului ISJ Neamț. Incidentele sunt monitorizate – asigură adjunctul ISJ – din momentul producerii lor și comunicate la inspectorat, unde sunt luate în evidență.

jandarmi isj 02”În fiecare școală există o comisie pentru combaterea violenței, care analizează incidentele și le centralizează”, a precizat inspectorul general adjunct Ioan Milea (foto în stânga). ”Practic nu există școală în județ în care să nu se fi petrecut astfel de incidente și nu există diferențe între mediul urban și mediul rural, se întâmplă peste tot”.

jandarmi isj 01Jandarmii, care au atribuții pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, au în grijă 13 școli, față de 15 câte au avut anul trecut. Și, după cum a precizat șeful lor, maiorul Radu Vasile Olariu, simpla lor prezență la începerea cursurilor, în pauze, și la încheierea programului școlar descurajează violența. Se pare că paznicii nu sunt la fel de eficienți, conform declarației profesorului Milea neevidențiindu-se diferențe privind gravitatea incidentelor între școlile care au paznic și cele care nu au. Și dacă tot a venit vorba, la momentul 20 august, când s-a făcut ultima centralizare, 137 de școli nu aveau pază, în vreme ce doar 71 aveau. Iar 15 școli, la fel ca anul trecut, n-au nici măcar gard…. (C.M.)

Articolul precedentTârgu-Neamţ: Liberalii n-au prins loc în CA-urile de la şcoli
Articolul următorArsene şi Cuc promit asfaltarea drumurilor naţionale din judeţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.