0:00

Jandarmii învaţă karate de la chinezi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Trei chinezi au inițiat 60 de jandarmi români într-ale artelor marțiale, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Gheorghieni (Harghita). Stagiul în domeniul artelor marțiale a durat două săptămâni din luna mai, iar la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc ceremonia de încheiere și de premiere, în prezența unei delegații oficiale chineze, respectiv cadre din Trupele Poliției Înarmate Populare Chineze. 60 de jandarmi români au primit atestate, care le confirmă priceperea în arte marțiale, iar, din aceștia, 20 au fost apreciați în mod deosebit de chinezi, fiind recompensați suplimentar cu un certificat de excelență în domeniul artelor marțiale. Printre ei, și plt. maj. Ilarian Popa, din cadrul IJJ Neamț. Ceremonia s-a încheiat cu exerciții demonstrative: ”procedee de lupte chinezeşti, exerciţii de arte marţiale (demonstraţii cu săbii) şi demonstraţii de luptă în stilul Sanda”. Tot cu acest prilej, delegaţia chineză a mulţumit conducerii Centrului de Pregătire al Jandarmeriei, care a găzduit stagiul, pentru modul profesionist în care a fost organizată întreaga activitate şi a apreciat nivelul foarte bun de pregătire al jandarmilor români. ”Practicarea artelor marţiale contribuie substanţial la îmbunătăţirea forţei şi abilităţii jandarmilor, la antrenarea în ceea ce priveşte capacitatea de autoapărare, dar şi din punct de vedere psihologic. Jandarmii au fost instruiţi după modelul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, într-un stil de luptă fără armă”, se arată într-un comunicat al jandarmilor nemțeni. În ultimii 10 ani, s-au derulat 8 astfel de stagii de pregătire în domeniul artelor marțiale, ”desfăşurate în baza bunelor relaţii de cooperare, existente între Jandarmeria Română şi Trupele Poliţiei Înarmate Populare Chineze”. (D.O.)

Articolul precedentPSD și UNPR doar coabitează
Articolul următorCeahlăul, tot cu retrogradarea