15 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și, în special, de la Postul de Jandarmi Montan Bicaz, vor desfășura, în perioada 15 – 16.08.2015, activități pentru menținerea ordinii și siguranței publice la manifestările cultural artistice prilejuite de Sărbătorirea Zilei Marinei, se precizează într-un comunicat de presă.
“Fiind unul dintre cele mai importante evenimente la nivelul judeţului Neamț se așteaptă participarea unui număr important de localnici, dar și a foarte mulți turiști. Având că principală zonă de competență zonele de agrement Izvorul Muntelui, Port Bicaz și pe traseele turistice din Parcul Național Ceahlău, efectivele Postului de Jandarmi Montan vor acționa pentru descurajarea și constatarea faptelor contravenționale și a infracțiunilor, urmând să ia măsurile legale împotriva celor care încalcă normele de conviețuire socială”, se menţionează în comunicat.
Jandarmii adresează turiștilor rugămintea de a respecta o serie de măsuri pentru a se putea desfășura în bună ordine această activitate: să aibă grijă de bunurile personale pentru a nu cădea victimă celor certați cu legea; dacă au probleme să ceară sprijinul forțelor de ordine (țel. 112 sau 0233/ 253081—Postul de Jandarmi Montan Bicaz); dacă sunt cu autovehiculele proprietate personală să nu blocheze căile de acces. (ZCH NEWS)