Pentru a marca Anul Centenarului, Jandarmeria Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), împreună cu reprezentanții lor din Neamț, și-au propus să ducă tricolorul pe vârful Toaca, din masivul Ceahlău, în cel mai înalt punct din județ. Drapelul va fi arborat luni, 26 martie, la răsăritul soarelui, iar militarii vor urca pe Ceahlău duminică, trecând steagul din mână în mână. Printre participanți vor fi și reprezentanți ai Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmilor Montani „Regele Carol I” Sinaia, iar pe traseul parcurs de militari vor fi și angajați ai Administrației Parcului Național Ceahlău. Împreună cu grupul va urca pe munte și labradorul Sor, câinele formațiunii de jandarmi montani din Durău. (C.M.)



