ITM Neamţ: Minori puşi la muncă! La negru!

Martie 2017 este luna în care în judeţul Neamţ minorii sunt puşi încă la muncă, fără a se respecta legile în vigoare. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a descoperit acest lucru nu la un singur angajator, ci la doi.

„Au fost identificate două persoane – minori, care prestau activitate fără forme legale de angajare, motiv pentru care s-a înaintat organelor de cercetare penală documentaţia necesară, pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 265, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată (încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor)”, se precizează într-o informare de presă a ITM Neamţ.

ITM Neamţ: Minori puşi la muncă! La negru!În timpul controalelor din martie, au fost depistaţi 14 angajatori, la care lucrau 21 de persoane fără forme legale de angajare. S-au aplicat amenzi în valoare totală de 210.000 lei. De asemenea, au fost descoperite peste 100 de persoane, pentru care angajatorii au înregistrat contractele individuale de muncă în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, cu încălcarea termenului prevăzut de HG nr. 500/2011 („cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză”). Ca urmare, au fost dispuse 54 de măsuri pentru remedierea neconformităţilor.

ITM Neamţ a derulat, luna trecută, controale la 176 de agenti economici, fiind aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, din care 17 amenzi, însumând 218.000 lei. La acestea se adaugă 4 avertismente. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...