Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ oferă, săptămâna aceasta, un set de recomandări pentru sezonul rece. Instituţia are în vedere atât “prognozele referitoare la scăderea temperaturii atmosferice”, cât şi propriile statistici, care dau drept cauze principale ale incendiilor exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire sau a celor electrice, dar tot în scop de încălzire.

isu sfaturi iarna“Numărul cel mai mare de incendii este cauzat de exploatarea în condiții necorespunzătoare sau cu defecţiuni a mijloacelor de încălzire centrale sau locale, suprasolicitarea instalațiilor electrice, urmate de apariţia unor evenimente nedorite. Incendiile produse la gospodăriile populației s-au soldat cu pierderi de vieți omenești, răniri grave și distrugeri importante de bunuri materiale, afectând în special persoanele în vârstă sau singure, și au avut la origine, de cele mai multe ori, neglijența umană”, precizează ISU Neamţ. (ZCH NEWS)

RECOMANDĂRI

La exploatarea sobelor, cu sau fără acumulare de căldură şi a maşinilor şi aparatelor de încălzit şi de gătit se respectă următoarele reguli principale: 

  • materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la o distanţă de minimum 1,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1,00 m;
  • în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
  • depozitarea (amplasarea) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
  • este interzisă depozitarea materialelor combustibile deasupra sobelor;
  • în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
  • verificarea cu grijă a sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
  • tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat prin cutremure, vibraţii, alunecări de tren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • curăţarea canalelor şi coşurilor de fum premergător sezonului rece (scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge la distanţe de 25 – 30 m şi sunt sursele care generează cel mai frecvent incendii);
  • la trecerea prin planşee, zidăria coşului se va îngroşa cu un strat de 25 cm, lăsându-se un spaţiu de 20 cm între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului nu trebuie să fie mai mică de 10 cm;
  • nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
  • în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise;
  • este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
  • în cazul sobelor din încăperile cu pereţi din materiale combustibile, porţiunea de perete de lângă sobă se execută din zidărie din materiale incombustibile care să depăşească marginile sobei, în toate direcţiile,  cu minimum 0,50 m.
  • nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
  • se vor numi persoane care să răspundă de aprinderea şi stingerea focului în clădirile civile (publice) de învăţământ sau de producţie;
  • cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
  • nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi copiii în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit.
  • se interzice funcţionarea supraîncălzirea sobelor.

La utilizarea sobelor fără acumulare de  căldură, se respectă  şi următoarele: 

  • distanţa dintre sobe sau burlane şi materialele combustibile învecinate va fi de cel puţin 1,00 m, iar faţă de cele greu combustibile de 0,70 m;
  • la sobele cu înălţimea picioarelor de cel puţin 0,25 m, pardoseala de sub acestea se protejează printr-un strat izolator de cărămidă plină având grosimea de 6 cm cu mortar de argilă, sau prin două straturi de pâslă îmbibată cu soluţie de argilă, ori cu alt material incombustibil cu aceeaşi capacitate termoizolatoare, peste care se pune tablă;
  • postamentul termoizolator trebuie să depăşească perimetrul sobei cu 0,25 m, iar în faţa focarului cu 0,50 m;
  • când sobele nu au picioare, sau picioarele sunt mai scurte de 0,25 m, pentru a se izola faţă de pardoselile combustibile, se protejează printr-un postament format din două rânduri de cărămidă (pe lat) cu mortar de argilă, sau alcătuit din alte materiale incombustibile termoizolatoare echivalente termic.

Efectuarea lucrărilor de reparaţii, revizii sau modificări la instalaţiile de gaze, de către persoane neautorizate şi fără avizul prealabil al distribuitorului de gaze naturale este strict interzisă. 

În cazul utilizării buteliilor cu gaze combustibile lichefiate se interzice:

  • folosirea buteliilor defecte sau improvizate şi neomologate;
  • amplasarea buteliilor în apropierea surselor care radiază intens căldură;
  • activarea scurgerii gazului lichefiat din butelie, prin agitarea sau încălzirea acesteia ;
  • racordarea buteliei la mijloacele de încălzire, direct, fără reductor de presiune;
  • utilizarea furtunului de racordare neomologat pentru gaze, fixat necorespunzător, uzat, în stare defectă sau cu lungime mai mare de 1,00 m.

Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, recomandăm următoarele masuri:

  • verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
  • interzicerea supraalimentării cu combustibil;
  • alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;
  • curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

O altă cauză frecventă de incendii în acest sezon este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:

  • nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
  • reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;
  • nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;
  • nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
  • vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;
  • reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea lor necorespunzătoare sub birouri, rafturi, tejghele, unde probabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.) este foarte mare;
  • reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, aspecte care conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.). (ISU Neamţ)
Articolul precedentCum se scriu știrile la Roman
Articolul următorFarmacii de gardă în Piatra Neamț (23 noiembrie-4 decembrie)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.