Pe ușile scărilor de bloc din Roman au fost lipite mai multe afișe care fac referire la o campanie derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț cu privire la asigurarea locuințelor împotriva incendiilor, dar care pomenesc de o singură firmă de asigurări – Generali. Primarul Laurențiu Leoreanu spune că a existat o discuție la nivelul conducerii ISU Neamț săptămâna trecută, ca urmare a incendiilor de la Piața Centrală Piatra Neamț sau de la fabrica de vopseluri din Săvinești, dar și pe tema prevenirii incendiilor în locuințe. Edilul recunoaște că, la rândul său, a fost uimit de afișele care recomandă o singură societate de asigurări
. “Cei de la ISU Neamț mi-au explicat că firma de asigurări le-a pus la dispoziție fonduri pentru crearea de materiale publicitare, spoturi, flyere. Și eu am întrebat dacă nu se crează o favorizare, dar am înțeles că a fost singura companie care s-a implicat. Noi nu am dat bani pe ele, le-am primit de la ISU. Am cerut oricum să ne dea date legate și de alte activități ce țin de situații de urgență și vom face noi exemplare pentru asociațiile de bloc. Primăria Roman le va face gratuit, dar nu vom promova decât instituția noastră. Când le vom face, vor fi lucruri exacte, sfaturi utile”, a precizat primarul Laurențiu Leoreanu. Pe afișele care s-au împărțit în Roman există și un calcul al costului unei asigurări încheiate la Generali pentru un apartament construit într-un bloc din 1975 din… Piatra Neamț. (C. MATEI)