ISU Neamț are „scară” de 45 de metri

scara lui nitica (4)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț a primit, ieri, 6 august, o autospecială cu care poate interveni în misiunile de salvare de la o înălțime de 45 de metri. Mașina a fost achiziționată prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, proiectul „Îmbunătățirea dotării cu autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime a bazelor operaționale pentru situații de urgență în Regiunea Nord-Est”. Bugetul proiectului în care au fost implicate cele 6 județe din Regiunea Nord-Est are o valoare de 17, 6 milioane lei.

scara lui nitica (1)

Mașina permite ridicarea cu o platformă la o înălțime de 45 de metri, dar salvarea se poate face de la 39 de metri. La momentul care a marcat finalul proiectului a fost prezent și Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț, care a precizat că acest proiect a putut fi realizat datorită bunei colaborări dintre cele 6 consilii județene din Moldova. „Colaborarea perfectă dintre noi a dus la finalizarea proiectului prin care s-a obținut dotarea cu 6 autospeciale de ultimă generație necesare Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență. Aici nu e vorba de o laudă, ci de o realizare. Abia așteptăm să vină și cele 3 autospeciale cu freze și o autoșenilată”, a spus Culiță Tărâță.

Omologul său de la Iași, Cristian Adomniței, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, a făcut, cu ocazia aceleiași întâlniri, câteva precizări: „Este câte o autoscară pentru fiecare județ. La Iași am prezentat-o acum 2 săptămâni. Acum este rândul Neamțului, mâine este rândul Vasluiului și urmează celelalte 3 județe. Cofinanțarea județelor în acest proiect este foarte mică, de doar 2%. Vom cumpăra, în această iarnă, 24 de freze de zăpadă. Județului Neamț îi vor reveni 3”.

scara lui nitica (2)

Cel mai încântat a fost colonelul Ioan Nițică, șeful ISU Neamț, care a explicat, prin câteva detalii tehnice, importanța unei astfel de mașini de intervenție: ”Sub cota zero, până la brațul articulat, avem o macara și putem să ridicăm până la două tone, ceea ce ne bucură extrem de mult, pentru că, la accidentele rutiere, aveam nevoie de un utilaj cu care să intervenim rapid, să putem ridica autoturismele sau elemente din infrastructură care amenință viața oamenilor. Are instalație de tun pentru refularea apei și a spumei. Știți că am avut incendii la acoperișuri ale blocurilor cu 8 etaje. Trebuia să acționăm din interior să ne facem culoar de intervenție, cu riscuri foarte mari”.

După atâta teorie, a urmat practica. Desigur, tot colonelul Nițică a făcut demonstrația, fiind singurul care s-a încumetat să urce pe platformă până la 45 de metri. Ceilalți participanți, mai în glumă, mai în serior, au recunoscut sincer că nu sunt pregătiți pentru asta. (Marian TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...