Din cele 24 de posturi vacante disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, anunțate de Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Neamț, cele mai multe sunt la Liceul de Arte „Victor Brauner” și la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”. Alte posturi titularizabile mai există la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” – religie, fizică, dar și la Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi” – învățător. Pentru învățători mai sunt posturi la Liceul Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra Neamț, la școlile gimnaziale de la Săvinești și Pildești, la Școala Profesională de la Valea Ursului. Educatoarele au la dispoziție trei posturi la Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” Piatra Neamț, la LPS Roman și la Școala Gimnazială Poienari. În cea mai recentă conferință de presă organizată de IȘJ Neamț au fost anunțate numărul total de posturi vacante și numărul de profesori care s-au înscris pentru examenul de titularizare.
„Sunt 1.248 de posturi didactice, norme întregi și fracțiuni de normă. Dintre acestea, 445 au fost ocupate în mobilitatea anterioară. Sunt vacante 24 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată. S-au înscris 578 de cadre didactice și 550 și-au manifestat intenția de a participa și la proba scrisă a examenului de titulatizare. Pe discipline, sunt: la educație fizică și sport – 50 de candidați, la română 47, pentru învățământ primar 96, la preșcolar 77, la matematică 27, psihopedagogie specială 20, religie ortodoxă 22, în rest sunt în jur de 20 de candidați pe disciplină. Inspecțiile la clasă și probele practice sunt în plină desfășurare, aceste probe au început în data de 3 iunie, noi am afișat programarea lor mai devreme cu o zi pentru a da candidaților timp suficient. Calendarul prevede ca aceste probe să se desfășoare până în 28 iunie, cred că aceste probe se finalizează până în 12 iunie. Din informațiile pe care le avem, în general candidații obțin pragul minim pentru a participa la proba scrisă”, a declarat prof. Cristinel Secară, inspector la ISJ Neamţ.
Proba scrisă pentru titularizare va avea loc pe 17 iulie, rezultatele vor fi afișate pe 23 iulie, urmează contestații și rezultatele finale pe 30 iulie. „Prima repartizare a candidaților cu note de minim 7 va fi pe 31 iulie și vor fi ocupate posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Pe 1 august va fi repartizarea celor care, ulterior etapelor de mobilitate derulate, pe baza planului de școlarizare, vor fi pentru completare de norme și restrângere de activitate. Aceștia au mai avut la dispoziție și perioada de pretransfer, nu credem că vor fi probleme pentru cadrele didactice titulare”, a adăugat insp. Secară. Urmează, din luna august, etapa de detașare pentru nesoluționarea restrângerii de activitate și pentru toți candidații concursurilor din ultimii șapte ani care au obținut note peste 7 la titularizare și pentru candidații din ultimii 4 ani care au obținut note peste 5: „Cei cu note sub 5 pot participa la concursul organizat de inspectorat, în luna septembrie, dar cu condiția să fi parcurs proba de inspecție la clasă”, a precizat reprezentantul IȘJ Neamț. (C.I.)