Ironie: o maşină de descarcerare care mergea la un exerciţiu- implicată într-o tamponare

În această seară de 21 februarie, 6 autospeciale din cadrul ISU Neamţ, nu din cele de stingere, plecau spre Bisericani, în viteză, la o simulare de accident rutier. În sensul giratoriu de la Şcoala nr. 4, un şofer a virat la stânga spre strada Liliacului şi a intrat în coliziune exact cu maşina de descarcerare. N-a fost un impact violent, însă ambele autoturisme au fost uşor avariate. Evident, vinovat este şoferul, în vârstă de 37 de ani, care n-a acordat prioritate unei autospeciale care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. Codul rutier spune foarte clar că autovehiculele care au semnalele în funcţiune au regim prioritar numai dacă „se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă”.

Era un exerciţiu al Detaşamentului de pompieri Piatra-Neamţ, un exerciţiu planificat, cu tema – producerea unui accident rutier”, a declarat Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Exerciţiile sunt considerate misiuni, sunt contracronometru, e evaluat timpul de răspuns. Pregătirea în teren a continuat chiar dacă a fost incidentul din trafic. În definitiv este importantă pregătirea de la locul accidentului”.

Sigur că discuţia despre utilitatea şi corectitudinea folosirii semnalelor luminoase se pliază direct pe caracterul de urgenţă al unei misiuni, aşa cum este definit, se pare, de regulamentele interne ale ISU şi nu de Codul rutier. Deşi, se vede, că un cod al bunelor maniere în trafic ar fi mai mult decât necesar.

Întrucât toate autospecialele de intervenţie din dotarea ISU, cele mai noi, au modul de descarcerare, faptul că maşina lovită în seara aceasta necesita mici reparaţii, nu va afecta intervenţiile reale şi cu adevărat de urgenţă. Şi acesta este singurul lucru care contează cu adevărat.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...