ÎPS Teofan a sfințit casa familiei Ignat

IPS Teofan la Filioara

Vi-i mai amintiți pe Ionel și Ioana Gina Ignat, cu ai lor cinci copii, care riscau să rămână în drum? În luna martie, Ceahlăul și Mesagerul de Neamț v-au adus în atenție situația familiei Ignat, care avea nevoie de ajutor pentru a-și cumpăra o casă, doar a lor, în Filioara Agapiei. Prin eforturile părintelui paroh Dumitru Irina și ale învățătoarei Elena Ioniță, cu un pic de ajutor din partea noastră și foarte mult ajutor din partea dvs., a celor care ați răspuns chemării, familia Ignat s-a mutat în casă nouă.

Duminică, 3 august, bucuria le-a fost și mai mare, întrucât Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a trecut pragul casei. Părintele Teofan le-a sfințit căminul și le-a binecuvântat familia, le-a dat povețe și cuvinte de îmbărbătare, iar glasul său blajin le-a umplut ochii de lacrimi și sufletul de emoție celor doi părinți.

filioara Familia Ignat

ÎPS Teofan a lăsat și daruri familiei Ignat – o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva tinerei mame și cărți de rugăciune celor cinci îngeri blonzi care sunt averea familiei. Gestul Înalt Preasfințitului n-a scăpat neobservat sutelor de credincioși prezenți la resfințirea bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Filioara, oamenii comentând în fel și chip, dar, la unison, l-au rugat pe Cel de Sus să-l binecuvânteze pe Mitropolit pentru mărinimia și omenia pe care le-a arătat pentru familia Ignat și, implicit, pentru întreaga comunitate a Agapiei. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident cu trei victime – un tânăr a decedat

Un accident de circulație soldat cu trei victime, din...

Calendarul plății pensiilor pentru luna iulie

Pensionarii care încasează banii cu titlu de pensie prin...

Canicula continuă în regiunea de Nord Est – cod portocaliu, temperaturi maxime de peste 31 de grade Celsius

Canicula și temperaturile mari continuă și astăzi în regiunea...

Primele rezultate la Evaluarea Națională afișate cu o zi mai devreme. Situația în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a...