ionel ciubotaru nou_resize„La sesizarea unui grup de cetăţeni PNL”, după cum spune Ionel Ciubotaru, Judecătoria Piatra-Neamţ a decis să respingă cererea de validare a candidatului PSD ca primar al oraşului Roznov.

Sentinţa nu este definitivă şi marţi, în prima zi lucrătoare, Ionel Ciubotaru o va ataca la Tribunalul Neamţ.

Cât despre decizia judecătoriei, câştigătorul alegerilor din Roznov spune că este „total eronată”.

„Eu am fost condamnat, în primă fază, la 6 luni cu suspendare şi 6 luni de interzicere a drepturilor electorale – ca pedeapsă complementară”, a declarat Ionel Ciubotaru.

„Probabil că această sentinţă iniţială a fost depusă la judecătorie odată cu sesizarea şi nu cea de la Bacău, care este definitivă şi care suspendă pedeapsa complementară. Tind să cred că dl. Pruteanu a încurcat sentinţa lui cu a mea şi nici n-a făcut corect distincţia între faptele de corupţie şi faptele în legătură cu serviciul pentru care am fost condamnat eu. Din punctul meu de vedere instanţa nu are cum să dea o altă soluţie decât validarea, dar dacă – prin absurd – mă invalidează, se vor organiza din nou alegeri de la zero”.

Nu doar primarul de Roznov are probleme cu validarea, ci şi cel de Alexandru cel Bun. Ion Rotaru va afla decizia Judecătoriei Piatra-Neamţ pe 22 iunie, când a fost stabilit termen, magistraţii amânând cauza „pentru a cere relaţii”. Despre ce anume nu se precizează în încheierea de şedinţă, iar edilul a spus că nici el nu ştie. (C.M.)

Articolul precedentPloaia s-a oprit, curţile băltesc, pompierii acţionează
Articolul următorManex Neda – arestat după ce i-a rupt piciorul unei bătrâne de 80 de ani!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.