arseneLocuitorii municipiului Piatra Neamț au primit o veste bună din partea Companiei Naționale de Investiții. Conducerea companiei a demarat procedurile pentru licitaţia în urma căreia va fi desemnat constructorul Pieţei Centrale a municipiului Piatra Neamţ. Acest anunț al CNI este unul îmbucurător pentru toți pietrenii.

Mă bucur că un proiect pentru aprobarea căruia m-am implicat personal este aproape de a fi realizat. Este un semnal pentru toți locuitorii municipiului Piatra Neamț și ai județului nostru că guvernul PSD nu a ignorat vreodată problemele acestora. PSD, atunci când a promis că va realiza un anumit proiect, s-a ținut de cuvânt, iar Piața Centrală este o confirmare.

Prin demararea procedurilor pentru licitaţia în urma căreia va fi desemnat constructorul Pieţei Centrale a municipiului Piatra Neamţ, „binevoitorii” din PNL sunt puși la colț. Ceea ce am observat în ultima vreme a fost că PNL nu știe decât să vocifereze cu privire la proiectele importante pentru nemțeni, fără a oferi soluții.

Nu pot să nu îmi exprim mâhnirea că, în vreme ce PSD Neamț caută soluții la problemele nemțenilor și se zbate pentru ca județul nostru să se dezvolte, PNL continuă în același stil politicianist și conflictual. Un partid care spune că urmărește binele nemțenilor stă și se roagă ca proiectele importante pentru locuitorii județului nostru să nu fie aprobate pentru a avea ei motive de a ataca actuala guvernare. Aceasta nu este sub nicio formă o atitudine normală în politică, ci este o una cinică. Însă, pentru noul PDL disprețul față de locuitorii județului și tratarea lor ca simple elemente de oportunism politic nu sunt lucruri noi. Ceea ce arată că, în realitate, noii lideri împrumutați ai PNL continuă linia politică a vechiului PDL în disprețul pietrenilor și al tuturor locuitorilor din județul Neamț.

Articolul precedentGuvernul dă diplome la „Spiru Haret”!
Articolul următorTârgu Neamţ: Trofeul Cetății la rugby feminin, ediţia a II-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.