„Astăzi, alături de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, am participat la vizita oficială în Muntenegru, pe care delegația României a efectuat-o la invitația președintelui Parlamentului din această țară, Ranko Krivokapic. În cadrul acestei deplasări, între cele două legislative a fost semnat un memorandum de înțelegere în vederea consolidării cooperării interparlamentare.
Totodată, pe parcursul vizitei în Muntenegru am participat, alături de delegația română, la o serie de convorbiri cu președintele Parlamentului muntenegrean și cu liderii grupurilor parlamentare. De asemenea, am avut întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Igor Luksic, dar și cu președintele Muntenegrului, Filip Vujanovic.
Memorandumul semnat între legislativul român și cel muntenegrean va oferi cadrul necesar pentru promovarea valorilor europene prin intermediul instituției parlamentare și va încuraja contactele periodice la nivelul conducerii celor două foruri legislative. De asemenea, prin acest memorandum, cele două legislative vor colabora și își vor coordona pozițiile în cadrul organizațiilor parlamentare internaționale și regionale. Totodată, țara noastră va oferi sprijin Muntenegrului în vederea apropierii de UE și NATO”.