Astăzi, istoricul şi profesorul universitar Ioan Scurtu împlineşte 72 de ani. S-a născut la 27 noiembrie 1940 la Dochia şi a absolvit Facultatea de Istorie la universitatea bucureşteană, luându-şi doctoratul în 1971 cu lucrarea „Istoria Partidului Ţărănesc în România”. A fost peste 40 de ani cadru didactic al aceleaşi universităţi (şef de catedră), iar după anul 2004 a activat la Universitatea „Spiru Haret” şi la Facultatea de arhivistică. De-a lungul timpului, Ioan Scurtu a ocupat importante funcţii la diferite instituţii din domeniu, precum cea de director al Arhivelor Naţionale, director al Institutului Nicolae Iorga, director adjunct  al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. A publicat peste o sută de cărţi, majoritatea cu tematică istorică, mii de articole de specialitate în presa vremii. El este autorul unor cărţi care sunt de reper în domeniul istoriei românilor: Istoria românilor în timpul celor patru regi, Sfârşitul dictaturii, Istoria basarabiei din cele mai vechi timpuri până astăzi, Istoria românilor în secolul XX, Istoria contemporană a României, ş.a.  Iată ce scrie cunoscutul istoric despre întâlnirea de la Malta, care a pus capăt comunismului în Europa:

„A intrat in istorie intâlnirea de la Malta (2-3 decembrie 1989) dintre preşedintele american George Bush şi cel sovietic, Mihail Gorbaciov. Aceasta a fost pregatită din timp, în cele mai mici amanunte. La 21 septembrie 1989, cu prilejul vizitei ministrului de Externe sovietic Eduard Sevardnadze la Washington şi a discuţiei acestuia cu Bush, s-a căzut de acord asupra unei intâlniri la nivel inalt la care să se discute despre “schimbările rapide” care aveau loc în blocul răsăritean şi a evoluţiei democratice în lume în general. Preşedintele american a apreciat ca nu era neapărat necesar ca în urma discuţiilor să fie “semnate documente”, dar îşi exprima convingerea că întâlnirea se va încheia “cu rezultate”. Ambasadorul României la Washington informa Ministerul de Externe de la Bucureşti că Gorbaciov a răspuns pozitiv la o scrisoare a lui Bush privind “inspecţiile de verificare asupra armelor strategice” şi că a făcut “noi propuneri” pentru a se ajunge la “oprirea reciprocă a producţiei de materiale fisionabile pentru focoasele nucleare”. În realitate, dominante erau problemele politice, chiar dacă cele militare ocupau un loc important în relaţiile americano-sovietice. După intense pregătiri, s-a convenit ca întâlnirea Bush – Gorbaciov sa aibă loc lângă insula Malta, în Marea Mediterană, la bordul unor nave militare (una sovietică, alta americană, alternativ). Convorbirile nu vor avea un caracter oficial. Întâlnirea oficială urma sa aibă loc în prima jumatate a anului 1990. Ministrul Sevardnadze declara, la 31 octombrie, că la Malta va avea loc un dialog deschis, sincer şi liber, că nu se vor incheia acorduri asupra unor probleme concrete, iar presa nu va avea acces la discuţii. A doua zi, 1 noiembrie, George Bush, afirma ca niciuna din pârţi “nu avea în vedere ca la această întâlnire să se adopte hotărâri importante sau să se încheie întelegeri”, dar că va reitera interesul SUA pentru succesul “restructurării” iniţiată de Gorbaciov şi evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană. În preajma întâlnirii, la 22 noiembrie, preşedintele american preciza că va cere lui Gorbaciov “să construim împreună o lume nouă”, deoarece în Europa “a venit libertatea” şi dorea ca Uniunea Sovietică să adopte o atitudine “care să depăşească limitele reţinerii”, precizând că “pacea pe care o construim împreună trebuie sa fie diferită de cea de până acum”. Ce a urmat se ştie.