Primăria comunei DragomireștiIoan Dăscălescu, PNL, a fost votat de toți cei 11 colegi consilieri, în ședința de ieri, 4 noiembrie, pe funcția de viceprimar al comunei Dragomirești. Ceea ce înseamnă că, pe lângă cei 9 consilieri liberali, și-au dat votul și consilierul PSD și cel al AUR.

Ioan Dăscălescu are experiență în administrația publică locală, prin prisma faptului că fost consilier local în ultimele două mandate 2016-2020 și 2020-2024. În 2018, atunci când actualul primar, Ion Ioniță (PNL) care ocupa funcția de viceprimar a preluat interimatul la conducerea primăriei, a fost numit viceprimar interimar.

“Mulțumesc colegilor din Consiliul Local Dragomirești pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin voturile lor! Voi face echipă cu domnul primar Ioniță, cu aparatul de specialitate și cu ceilalți colegi din consiliul local pentru a finaliza toate proiectele aflate în implementare și pentru a aduce noi finanțări pe proiectele necesare dezvoltării comunei Dragomirești.

Pentru noi singura politică este binele cetățeanului! De aceea, primul lucru pe care mi l-am propus în calitate de viceprimar este o relație cât mai apropiată cu cetățenii, să fiu la curent cu toate necesitățile lor, iar ușa biroului meu va fi mereu deschisă pentru oricine are o problemă ce stă în puterea mea să fie rezolvată.

O prioritate importantă este finalizarea lucrărilor pentru gaz metan, finanțat prin Programul Național “Anghel Saligny”, prin asocierea între Consiliul Județean Neamț și 7 consilii locale: Ștefan cel Mare – liderul asocierii, Dragomirești, Războieni, Bodești, Girov, Dobreni și Gârcina. Tot ceea ce înseamnă utilități, apă-canal, iluminat public, dar și asfaltarea drumurilor și balastarea ulițelor care au mai rămas din infrastructura rutieră se află pe agenda noastră.Ioan Dăscălescu a fost ales viceprimar al comunei Dragomirești

Sper să-mi aduc contribuția la toate aceste proiecte și multe altele care vor veni și să răspund pozitiv tuturor așteptărilor pe care cetățenii comunei le au, în măsura puterilor și priceperii mele!”, a declarat viceprimarul Ioan Dăscălescu.

Angela Croitoru

Articolul precedentDeputat Mara Calista: „Cei de la PSD se tot încurcă în banii românilor din fondurile de pensii administrate privat”
Articolul următorȘtire actualizată. Razii de amploare în zona piețelor și bazarului din Piatra Neamț