Ioan Chelaru, încă o tură la Curtea Constituţională!

chelaruVicepreşedintele Senatului României, nemţeanul Ioan Chelaru a declarat, marți, 3 mai, că ar putea accepta o eventuală nominalizare la funcția de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) din partea grupului PSD.

„Nu știu, eu nu am discutat subiectul. Urmează probabil la grupul parlamentar să se discute această chestiune. Sigur că, în măsura în care grupul va aprecia că activitatea mea anterioară, pregătirea mea profesională și experiența pe care o am sunt suficiente sau necesare și ar aduce un plus reprezentantului pe care grupul sau Senatul îl va trimite, mă gândesc că aș putea spune da, dar urmează să analizăm”, a declarat Ioan Chelaru.

Senatorul nemţean a ţinut să precizeze că este un subiect care a fost discutat de mai multe ori, dar preferă să păstreze o rezervă pentru că nu ar vrea să facă declaraţii despre un lucru care nu se adevereşte.

CCR a declanșat procedura de numire a trei judecători, având în vedere că, în data de 13 iulie, expiră mandatele lui Augustin Zegrean (actualul preşedinte), Tudorel Toader și Valentin Puskas.

Parlamentul are termen până pe 9 mai să desemneze două dintre propuneri, o a treia urmând a veni din partea preşedintelui României. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...