Angajările în poliţie: peste 100 de contestaţii la testarea psihologică

politie inscrieri 04Declaraţi inapţi pe capete (peste 170 din 924), candidaţii pentru cele 80 de funcţii de agenţi scoase la concurs de Poliţia Neamţ au ajuns în faza contestaţiilor la testarea psihologică – examinarea care i-a scos pe mulţi din cursă. Termenul de depunere a contestaţiilor este până pe 4 mai inclusiv, la terminarea programului (ora 16:00), dar deja mulţi s-au grăbit şi au constestat deja testarea, la Serviciul de Resurse Umane al IPJ Neamţ fiind depuse deja peste 100 până astăzi, 3 mai. E foarte puţin probabil ca rezultatele să se schimbe, mai ales că testele sunt introduse şi prelucrate de nişte programe speciale pe calculator, aşa încât factorul uman are o influenţă foarte mică. Iar ca o dovadă în plus că lucrurile stau astfel este examenul de trecere din corpul agenţilor în cel al ofiţerilor, unde din 150 de contestaţii au fost admise doar două. Cei mai mulţi dintre cei care au „picat” testul psihologic sunt candidaţi peste 35 de ani, urmaţi de femei – probabil mai mămoase de felul lor. Cei care au trecut vor trebui să susţină probele sportive – o altă piatră de încercare pentru cei care nu sunt obişnuiţi să facă mişcare, şi doar cei care se califică ajung la testul scris, care va încheia concursul, în ziua de 14 mai.

„Nu se aştepta nimeni să nu treacă atât de mulţi de testul psihologic, dar situaţia este valabilă la nivel de ţară, nu doar în judeţul Neamţ”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful IPJ Neamţ. „Sunt vreo 4 posturi de poliţie din zona Roman, unde a rămas câte un candidat pe loc, aşa încât am emoţii că nu se vor ocupa toate funcţiile, deşi la început părea că o să avem de unde alege şi vom completa schema de personal peste tot. Dacă situaţia va fi la fel în mai multe judeţe cred că se va organiza o a doua etapă în toamnă pentru funcţiile care vor rămâne vacante”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...