trecere-pietoniO învățătoare de la școala din centrul comunei Vânători a fost accidentată, în această dimineață (24 octombrie), în timp ce traversa DN 15B pe trecerea pentru pietoni din fața unității de învățământ. Mașina care a lovit-o era condusă de o femeie, care și-a continuat drumul. În urma impactului, numărul de înmatriculare din partea din față a autoturismului s-a desprins și a rămas la fața locului. Mai multe echipaje de poliție au împânzit zona, în căutarea conducătoarei auto.

După o oră și jumătate, șoferița a fost găsită la Pipirig. Este vorba despre o femeie de 35 de ani, din Târgu Neamț, care se ducea spre serviciu. Ea urmează să fie audiată, în cadrul unui dosar penal deschis sub acuzațiile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Învățătoarea rănită a fost transportată, cu o ambulanță, la spitalul din oraș. Ea va fi supusă mai multor investigații medicale, pentru a se stabili cât de grave sunt leziunile pe care le-a suferit. (C.M.)

Articolul precedentAl treilea eşec pentru VCM-LPS Piatra Neamţ
Articolul următorFratele șefului IPJ Neamț candidează la ”Economic”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.