zch.ro 1

Dacă îți plac jocurile de noroc, în mod sigur ai auzit sau ai văzut cum se joacă ruleta. Acesta este un joc de cazino răspândit peste tot în lume și îl vei găsi atât în cazinourile fizice, cât și pe site-urile licențiate de gambling.

Ruleta este un joc foarte vechi, care datează din secolul al XVIII-lea. Bineînțeles că la acea vreme, regulile erau puțin diferite decât cele din prezent, dar esența jocului era și atunci aceeași ca și acum. Prima dată, ruleta s-a jucat în Europa, de unde a migrat în America de Nord, prin intermediul imigranților francezi.

După ce a ajuns pe teritoriul american, au fost adăugate unele detalii la jocul de ruletă și astfel au luat naștere două variante: ruleta europeană și ruleta americană. Se subînțelege că în Europa este mult mai des întâlnită varianta europeană. Dacă vei căuta în cazinouri online, vei putea găsi însă ambele tipuri de ruletă, dar este de preferat să alegi varianta europeană și vei afla câteva rânduri mai jos de ce.

Pe site-urile cazinourilor online, poți juca atât variantele demo, care sunt gratis, cât și variantele pe bani adevărați. Este ideal ca în faza de început, când înveți regulile, să încerci ruleta gratis pentru a nu îți dezechilibra bugetul din cauza posibilelor pierderi constante.

Dacă nu știi să joci ruletă, din acest articol vei învăța pas cu pas ce înseamnă acest joc și care sunt regulile pe care trebuie să le știi.

Ce este jocul de ruletă

Ruleta este de fapt o roată care are “buzunare” colorate în roșu și negru, pe fiecare dintre acele spații colorate fiind inscripționate numere de la 0 la 36. Așa se prezintă roata la ruleta europeană. La varianta americană, ruleta are și un dublu zero (00). După cum se poate observa, există mai multe versiuni de ruletă.

În discul roții este aruncată o minge, după ce roata va fi învârtită de către dealer, iar spațiul pe care aterizează mingea decide cine și cât câștigă. Câștigurile se acordă în funcție de pariurile care sunt făcute. Un jucător poate pune un pariu pe numere individuale, serii de numere, numere pare, numere impare și numere roșii sau negre.

La ruletă, jucătorii joacă împotriva cazinoului, care este reprezentat de către dealer. Acesta coordonează jocul.

Ruleta europeană este mult mai avantajoasă pentru jucători datorită avantajului casei care este de 2.70%, în timp ce la ruleta americană avantajul casei este de 5.26%.

Regulile de joc

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să cumperi jetoane (chips). Fiecare jucător primește jetoane de culori diferite astfel încât dealerul să facă diferența între pariurile plasate de fiecare jucător.

Înainte ca roata să fie pornită, fiecare jucător face pariurile prin plasarea jetoanelor potrivite pe masa de joc, care redă spațiile de pe roată. Masa de ruletă este împărțită în două: interior și exterior, ceea ce înseamnă că se pot face pariuri interne și pariuri externe.

De obicei există un pariu minim, care are aceeași valoare și pentru pariurile interne și pentru cele externe. Dacă faci pariul minim pe spațiile interne, îl poți împărți pe câte spații vrei, dar când îl plasezi extern trebuie să pui valoarea minimă pe fiecare spațiu (nu ai voie să îl divizezi pe mai multe spații).

Trebuie să știi că poți paria pe același spațiu pe care a pariat alt jucător. Tot ce ai de făcut este să plasezi jetonul tău peste al celuilalt jucător. De asemenea, poți paria aceeași sumă pe două numere alăturate prin plasarea jetonului pe linia care desparte spațiile celor două numere. Acest pariu plătește 17:1. Poți paria și pe trei numere, plata fiind 11:1. Poți paria chiar și pe patru numere simultan prin plasarea jetonului la intersecția spațiilor, plata pentru acest tip de pariu fiind 8:1.

Cel mai faimos pariu la jocul de ruletă este pariul pe roșu sau negru. Există și pariul pe numere pare și impare.

Este important să reții că atunci când mingea aterizează pe zero jucătorul pierde. De aceea, este de preferat să alegi varianta europeană care are un singur zero, spre deosebire de cea americană care are atât un zero cât și un spațiu cu dublu zero, deci șansele să pierzi sunt mai mari la varianta americană.

Despre pariurile externe mai trebuie să știi că pariul pe roșu/negru plătește 1:1, pariul pe par/impar plătește 1:1, pariul pe numerele din intervalul 1-18 (plasat într-un marker special) plătește 1:1, pariul pe numerele cuprinse în intervalul 19-36 (de asemenea plasat într-un marker special) plătește 1:1, pariurile pe primul, mijlociul și ultimul set de 12 numere plătește 2:1, iar pariul pe coloană (care este plasat în partea de jos a coloanei cu 12 numere) plătește 2:1.

După ce sunt plasate pariurile, dealerul învârte roata, aruncă mingea pe discul care învârte roata și se stabilește cine câștigă în funcție de spațiul pe care a aterizat mingea. Dealerul împarte banii jucătorilor care au câștigat și se începe o nouă rundă de joc. Pariul inițial va fi lăsat pe masă.

Fiecare învârtire a roții reprezintă o rundă și pariurile sunt plasate înainte de fiecare rotire. Se pot face pariuri până când dealerul le oprește total.

Concluzie

Iată că ruleta este un joc de noroc ușor de jucat, dar este bine să știi că este un joc aleatoriu și se bazează aproape în totalitate pe noroc. Ruleta nu are memorie și doar pentru că o anumită culoare, coloană sau orice altceva a apărut mult sau puțin, nu înseamnă că prezice ce va urma.

Strategiile de joc te ajută mai degrabă să îți controlezi bugetul și să te determine să te oprești la un moment dat. Este extrem de greu să învingi ruleta din cauză că nu este un joc de strategie, cum este de exemplu pokerul.

Articolul precedentLa judecată după ce au rătăcit un troler cu kilograme de stupefiante
Articolul următorCând dau examenele naționale absolvenții de gimnaziu și de liceu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.