Primarii localităților Piatra-Neamț, Alexandru cel Bun, Bicaz, Bodești, Gârcina, Războieni și Tarcău au semnat, astăzi, 15 noiembrie, actul constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Piatra-Neamț”, în calitate de membri fondatori.
”Zona Metropolitană Piatra-Neamț reprezintă o formă asociativă, prin intermediul căreia pot fi accesate fonduri pentru dezvoltare. Nu are culoare politică. Prin intermediul zonelor metropolitane, se pot realiza proiecte integrate, care să avantajeze fiecare localitate componentă, pentru a fi exploatat mai bine potențialul zonei și resursele naturale. Ne propunem, așadar, să atragem fonduri pentru proiecte de investiții care să dezvolte unitar comunitățile noastre, să răspundă nevoilor fiecărei localități și care să ducă la creșterea calității vieții cetățenilor”, a declarat la sfârșitul întâlnirii primarul Dragoș Chitic.
Mai multe localități aflate pe o rază de 30 km în jurul municipiului Piatra-Neamț și-au exprimat intenția să adere la Zona Metropolitană Piatra-Neamț, urmează să adopte în Consiliile Locale hotărârile necesare și să devină membri în asociația constituită astăzi, cu aceleași drepturi ca și membrii fondatori. (ZCH News)