Întrebare de baraj: Cine ia șpagă?

piata pasari 01

De mai mult timp, lângă pasarela de pe Cuejdi, lângă fosta bază sportivă Relonul, adică aprope de centrul orașului, pe trotuar, lângă niște cărți, vândute, și ele, pe niște lăzi, se comercializează pui, curci, rațe și găini vii. Acestea stau în soare, de dimineața de la ora 7,30, până târziu, după-amiaza, cât rezistă vânzătorii. Dacă avem orătănii, avem și ouă, care se vând la liber, nemarcate, de către aceiași investitori.

Având în vedere că respectivii și-au desfășurat activitatea în zona pieței centrale din Piatra Neamț, înainte de a arde și după, cu largul concurs, probabil total dezinteresat, al celor de la Urban SA, ne întrebăm, acum, cu al cărui concurs vând animale vii direct pe un trotuar circulat, de unde au fost alungați, pe bună dreptate, toți ceilalți oameni care veneau la vânzare cu zarzavaturi, ciuperci, fructe de pădure, etc.

Trotuarul este, din câte știm noi, pe terenul Primăriei. În acest context, probabil că Poliția Locală, condusă cu atâta succes de domnul Pancu, ar trebui să ne spună ce documente prezintă cei care vând animale vii (din câte am auzit, există niște reglementări speciale în acest sens în România, dar nu putem băga mâna-n foc; poate, cine știe, spațiul este special amenajat și nu știm noi) atunci când polițiștii locali trec, în fiecare zi, pe acolo, pentru a nu permite altor comercianți să-și vândă produsele.

piata pasari 02

De asemenea, poate ar trebui să vedem dacă nu cumva cei în cauză s-au așezat acolo cu acceptul conducerii Urban SA, așa cum susțin atunci când sunt luați la întrebări. Dacă este așa, probabil că au și documentele necesare și pot face dovada că au un contract cu societatea și că societatea este în drept să încaseze bani pe acel spațiu, din câte se pare public.

Dacă nu sunt întrunite aceste condiții, ne permitem – și suntem siguri că avem acordul tuturor instituțiilor care sunt abilitate să stabilească reguli în această privință – să adresăm o întrebare evident retorică: CINE IA ȘPAGA?

Pentru că, dacă nimeni nu ia șpaga, atunci înseamnă că sunt incapabili și nu au nicio scuză în privința neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

V. BĂLĂNESCU

P.S.: Cum șpaga nu are miros, nu facem vorbire aici despre mirosuri, găinațul care rămâne pe trotuar și în parcare, etc.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...