Cele mai sumbre comentarii legate de profilul real al candidatului Klaus Iohannis încep a se confirma în ritm alert. Analiza și interpretările date ultimei decizii venite de la Înalta Curte de Casație și Justiție poate că fascinează pe descâlcitorii noilor coduri de proceduri sau altor „culegeri” de legi (oricum nu par scrise în limba română), dar nu și pe alegătorul lăsat în ceață. Iohannis se prevalează de o decizie favorabilă anterioară în litigiul cu ANI pe incompatibilitatea reclamată. Decizia, obținută la Curtea de Apel Alba Iulia, îi asigură un temei clar ca să evolueze civilizat. Până e confirmată sau înlocuită cu alta, e perfect valabilă, stă în picioare. Are perfectă dreptate când afirmă că în acest moment nu există nicio stare de incompatibilitate, din moment ce raportul ANI a fost invalidat.
Îngrijorător, cu toată compasiunea pentru capacitatea sa limitată de exprimare, este altceva: degeaba spune că e la dispoziția Justiției cât timp declară că va candida indiferent de evoluția procesului. Aici nu mai e loc de interpretări. O fi Iohannis mare Kaiser la Sibiu, și-o fi permis să se bage agaman unde legea spune că n-are ce căuta, iar o instanță a spus că are, însă acum dovedește grozăvia operațiunii, a proiectului ce-l are ca protagonist. Chiar și cu candidatura validată de Biroul Electoral Central, cu patalamaua de la Alba Iulia în buzunar, e prea mult să spui că mergi mai departe „indiferent de ce se întâmplă”. Pentru a folosi un cuvânt din repertoriul altora, e inadmisibil. Proiecțiile lesne de făcut construiesc scenarii și teme care riscă să tulbure semnificativ dezbaterea electorală. E suficient să ne imaginăm cum vor exploda păruielile politice dacă Iohannis pierde la Înalta Curte după ce rămâne pe buletinele de vot. La fel de bine poate să nu piardă – declarația rămâne la fel de inadmisibilă.
În ipoteza că este ales președinte, ce ne facem cu unul care gândește și reacționează în acest fel? Ce ne facem sau ce ne fac cei care îl propulsează? Gândurile negre se justifică pe deplin. Fermitatea și neclintirea candidatului ACL prind cu siguranță la niște categorii de alegători, numai că el vrea să fie președintele tuturor. Vziunea anunțată despre România e șubredă de tot fiindcă însuși vârful de atac a greșit terenul de joc. E motivul pentru care nici datoria invocată de el, în numele lui, nu trece de la testul rațiunii. Trist e că doar alt test, cel al timpului, va dovedi dacă ne aflăm sau nu în fața uneia dintre cele mai grave declarații rostite de un politician român.
Viorel COSMA
