„Bolnavul ştie doar că ţi-a încredinţat ce are mai scump, viaţa”
Cetăţean de onoare al muncipiului Piatra Neamţ, medicul Virgil Răzeşu, doctor în medicină, scriitor, împlineşte mâine 82 de ani. Născut la Brăila, la 7 februarie 1932, face cursurile primare în oraşul său natal, liceul absolvindu-l la Galaţi, apoi, în 1956 Institutul de medicină din Iaşi şi lucrează ca medic în comunele sucevene Adâncata şi Dumbrăveni, apoi medic secundar la Spitalul din Arad (1959-1963). Din 1963, este medic primar, apoi şef de secţie chirurgie, la Spitalul din Piatra-Neamţ. El este cel care a creat Asociaţia Chirurgilor din Moldova, a iniţiat congresele acestei asociaţii, care se desfăşoară la Piatra Neamţ. Este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Asociaţiei Franceze de Chirugie, al Uniunii Medicale balcanice, al Societăţii Internaţionale de Chirurgie de Urgenţă, iar din 1996 – membru al Academiei de medicină din România. Are numeroase cărţi de specialitate publicate, unele devenite manuale didactice, iar după 1989 a publicat mai multe cărţi de belestristică (romane, antologii, memorii, documente etc).
– Domnule doctor, mai întâi un sincer „La Mulţi Ani! din partea cititorilor noştri, ai cărţilor dv, din partea celor pe care i-aţi operat în aproape jumătate de veac la Piatra Neamţ. Aţi putea să ne povestiţi o întâmplare fericită ce v-a rămas în memorie, în urma bisturiului dv? Poate şi una nefericită?
– Mă puneţi la grea încercare, fiindcă fiecare caz de care m-am ocupat sau de care am luat cunoştinţă este un unicat absolut, încât este foarte greu de făcut o scalarizare de genul „cel mai”. Dar cum viaţa unui chirurg nu cunoaşte decât aceste extreme, pot să răspund întrebării Dvs. Îmi aduc aminte de înaintaşul Dvs. Eugen Tureschi, jurnalist tânăr şi cu condei bun, victimă a unui accident de circulaţie. L-am dus direct pe masa de operaţie dar, pur şi simplu, explozia ficatului, a făcut imposibilă supravieţuirea. După o perioadă de vreme, tovarăşa secretară care răspundea de sectorul sanitar, îi punea o întrebare capcană unei colege: „Tovarăşa …, de ce a murit ziaristul Tureschi? A fost aşa de grav sau fiindcă scria de rău de doctori la ziar?!?”. Interesant este că stimabila nu ar fi fost capabilă de o asemenea idee originală şi foarte probabil că i-a trecut pe la ureche o asemenea întrebare, prin cancelariile partidului. În context, doctorul Dumitru Palade, unul dintre medicii vestiţi ai oraşului, internat de urgenţă în spital pentru o hemoragie internă gravă, a sfârşit tot pe masa de operaţie: făcuse o degenerescenţă vasculară a ficatului, care a cedat la un moment dat şi pentru care nu am putut face nimic. Nu poţi să rămâi senin după un asemenea episod. Fără îndoială că întâmplările fericite sunt mai numeroase dar le uităm mai repede. Amintesc (Dvs. m-aţi adus în domeniul ficatului) de Petrică, un băieţel de 5-6 anişori strivit de roata unui tractor. Echipa de serviciu a intrat în operaţie, ruptura de splină pe care o bănuia nu exista, dar ficatul era cel care sângera de moarte. Am venit în graba mare de acasă şi am intrat în echipă, dar mi-am dat seama că ruptura de ficat, severă de altfel, nu era cea care punea în pericol viaţa micuţului, ci sângerarea din artera renală, după ce rinichiul fusese, pur şi simplu detaşat de vase. Simpla pensare şi ligatură a vasului a permis redresarea tensiunii şi apoi îndepărtarea porţiunii de ficat distrusă.
– Cât din succesul medicilor (şi chirurgilor) ţine de profesionalismul lor, cât de starea de spirit a bolnavului, cât de Dumnezeu?
– Pe scurt, ordinea pusă de Dvs. (sunt convins că nu este întâmplătoare) dă şi răspunsul. Totuşi, profesionalismul nu poate fi suplinit de nimic altceva. Se vorbeşte despre „fler”, profesional bineînţeles, deşi cred că şi în celelalte domenii este la fel. După mine, este o vorbă goală, dacă nu are în spate cunoştinţe temeinice şi o experienţă importantă. De acolo izvorăşte flerul, care nu înseamnă altceva decât să gândeşti, să faci conexiuni, analogii, să interpretezi realitatea în altfel decât gândesc, leagă, fac analogii sau interpretează ceilalţi. Starea de spirit a bolnavului înseamnă, de fapt, încrederea pe care ţi-o acordă bolnavul. El nu ştie nimic din ce s-a petrecut sub tăietura sau cicatricea cu care l-ai însemnat, de stările prim care ai trecut. El ştie doar că ţi-a încredinţat ce are mai scump: viaţa. Este un act de mare curaj. Dar dacă el are convingerea că vei face tot ce ştii şi poţi pentru el, ajutorul din partea lui nu va întârzia să intre în funcţie. Nu este chiar o vorbă de clacă. Am citit cândva un studiu foarte serios, în care se constata că vindecarea unei fracturi de gambă se producea într-un timp mai scurt la un patron, pentru care fiecare zi lipsă era o pierdere, în raport cu un angajat asigurat care avea tot interesul să tragă de timp. Cât despre Dumnezeu, fiecare dintre noi îl implică, într-un fel sau în altul, în procesul vindecării şi nu-l putem neglija. Fiecare avem nevoie de o forţă superioară care să ne vină în ajutor. Şi ce poate fi acea forţă decât credinţa în Dumnezeu?!
– Sunteţi autorul mai multor cărţi de chirurgie, unele dintre ele devenite manuale didactice pentru studenţi. Care dintre ele v-a adus cele mai multe satisfacţii, poate şi renume pe plan naţional?
– Nu-mi asum calitatea de autor de carte medicală decât pentru „Chirurgie generală-vademecum pentru examene şi concursuri”. Este o carte unicat (ca factură şi audienţă), nu este destinată studenţilor, ci medicilor care bat la porţile specialităţilor chirurgicale, s-a bucurat de 3 ediţii, cu un total de peste 17.000 de exemplare vândute până în prezent. Este supranumită „Biblia de la Piatra Neamţ”, pentru chirurgi bineînţeles. Această carte şi „Reuniunile Chirurgilor din Moldova” (35 de ediţii până în prezent, şi din anul 2010 purtând şi numele doctorului Iacomi şi al meu), sunt principalele mele realizări profesionale. Sper ca ambele să aibă asigurată continuitatea şi perenitatea, prin cei de după mine, după noi.
A consemnat Nicolae SAVA
