0:00

Interviu cu Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În scurta sa vizită la Târgu-Neamț, Dan Diaconescu a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu, în exclusivitate, pentru „Ceahlăul”, marcă înregistrată. Chiar dacă admiratorii îl asaltau necontenit cu întrebări și rugăminți de a se fotografia cu el, Diaconescu a reușit câteva minute să ne răspundă la câteva întrebări.

– Domnule Diaconescu, am observat o critică mai virulentă la adresa PSD-ului și în special a premierului Ponta, decât la adresa lui Traian Băsescu. Greșesc?

– Eu i-am criticat pe toți, chiar și aici la Târgu-Neamț am spus că toți și-au pus nevestele și amantele pe listele de candidați la europarlamentare. Dacă Ponta și Antonescu și-au pus nevestele, Băsescu și-a pus amanta, adică pe Elena Udrea. Ce să vă zic eu despre oamenii ăștia. Cred că revoluția asta a votului este extrem de simplă. Gigi Becali să iasă din pușcărie, iar ei să intre în pușcărie. Toți ciocoii ăștia ai țării au venit la Sâmbra oilor zilele trecute și au urcat pe scenă cu un profund dispreț, în timp ce oamenii simpli erau jos. Pe scenă se vorbea de ciobani, de oi și de oierit. Chiar mă gândeam că despre oierit era îndreptățit să vorbească Becali care e în pușcărie și nu ciocoii. În timp ce Becali e în pușcărie, acești hoți ai țării erau pe scenă.

– Bun, dar Adrian Năstase ar fi trebuit să fi fost și el pe scenă? Și Năstase ar trebuie eliberat?

Adrian Năstase este deja la pușcărie. Nu uitați că Adrian Năstase mi-a închis televiziunea și văd că ăștia de la PSD nu se dezvață  nici acum de apucăturile astea. Eu sper ca românii să înțeleagă odată că actuala clasă politică trebuie să plece și să-i lase pe alții. Încă o dată vă spun, oamenii din Târgu-Neamț, oamenii din România trebuie să-i schimbe pe politicieni. Mi-aș dori ca târgnemțenii peste 10 ani să vină în acest parc în număr și mai mare și să strige, jos Dan Diaconescu, jos Liviu Neagu, pentru că le-am dat 2.000 de euro pe lună salariu și nu le-am dat 2.500 de euro, așa cum le-am promis. Așa aș vrea să facă românii, pentru că uitați-vă la polonezi care sunt foarte nemulțumiți de salariul lor de 1.000 de euro minim pe lună. Elvețienii au făcut grevă acum o săptămână nemulțumiți de salariul mediu de 3.000 de euro pe lună. Vă dați seama?! Nu uitați că prețurile din Elveția sunt la fel ca cele din Târgu-Neamț. Iar românii, cu 100 de euro salariu pe lună, stau inexplicabil pentru mine, cuminți și răbdători. Însă probabil mulți dintre români se bazează pe banii rudelor din străinătate plecate la munca de jos. Mi-aș dori ca oamenii din Târgu-Neamț când se vor îmbolnăvi, când se vor retrage în apartamentele lor, să aducă badante din Italia cu care să le plătească cu 500 de euro pe lună și mi-ar place ca târgnemțenii să-și facă sere de căpșuni la marginea orașului, căpșuni care să fie culese de spanioli și care să fie plătiți de târgnemțeni cu un salariu de 700 de euro, dintr-un salariu de 2.000 de euro. Eu cred că se va întâmpla asta pentru că România are mai multe bogății decât Spania și Italia, poporul român este mult mai deștept decât poporul italian și spaniol, avem multe ingrediente ca să fim șmecheri în Europa și să nu mai fim sclavii Europei. Reamintesc că România are a cincea suprafață agricolă a Europei, a șasea suprafață geografică, a șaptea populație, are prima rezervă de uraniu a Europei, a doua rezervă de țiței a Europei și a treia rezervă de cărbune a Europei. Avem al doilea coeficient de inteligență după poporul evreu, apoi faceți o medie aritmetică și veți realiza că România ar trebui să fie printre primele 5 țări ale Europei. Am pierdut 25 de ani ca niște proști, dar măcar putem fi în top 10 european. Austria a mărit pensiile pentru că OMV a avut profit anul trecut. De ce nu s-ar întâmpla și la noi asta, când Petrom are profit să se mărească pensiile românilor? Profitul OMV din România se duce în Austria, nu rămâne la noi. S-a întâmplat asta pentru că a venit dl. Ponta și dl. Adrian Năstase la putere ca să le dea țițeiul gratis străinilor, contra unor șpăgi de miliarde de euro.

A consemnat C.T. STURZU

Articolul precedentTarcău: Calea nepăsării dregătorilor
Articolul următorDezbatere electorală la Târgu-Neamț