Un scurtcircuit electric produs astăzi dimineaţă, 2 septembrie, în jurul orei 4,00, într-o gospodărie din satul Liliac, comuna Bahna a condus la un incendiu violent ce a cuprins întreaga casă şi anexele gospodăreşti, dar şi o porţiune din acoperişul casei învecinate.
Dată fiind ora producerii, incendiul a fost observat târziu şi, la sosirea forţelor de intervenţie, ardea întreaga casă, o bucătărie de vară şi un adăpost de animale, focul ajungând şi la acoperişul vecinului. La stingerea incendiului au acţionat mai multe echipaje cu autospeciale de stingere de la Detaşamentul din Roman şi SVSU Bahna şi Moldoveni.
„Intervenția a fost îngreunată de accesul dificil al autospecialelor la locul producerii evenimentului, fiind necesară efectuarea unor linii de furtun pe o distanță de 150 m.
Proprietara locuinței, o femeie de 74 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată de membrii echipajului SMURD dar a refuzat transportul la spital”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Au ars: casa și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 150 mp cu bunurile din interior, aproximativ 250 kg de lemne de foc, 35 de pui și un câine. Acoperișul casei învecinate a ars pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Din interiorul casei pompierii au evacuat 3 butelii.
Angela Croitoru
Foto: ISU Neamț