Inspectorii de muncă vor avea noi atribuții, potrivit unui proiect de lege adoptat de guvern în ședința din 29 noiembrie. În ce privește activitatea de control, noile atribuții prevăd că inspectorul de muncă are drept de control pe tot teritoriul țării, indiferent de locul de muncă în care își desfășoară activitatea în mod curent, dar numai în baza unei decizii emise de inspectorul general de stat. Ca și în controalele din județul unde își are sediul ITM-ul la care inspectorul de muncă este angajat, și în acțiunile din afara acestuia funcționarul public poate da amenzi.
O altă modificare este aceea potrivit căreia inspectorul de muncă desfășoară atât activități de control inopinate, tematice și de fond, cât și activități de control organizate conform Programului cadru de acțiuni al Inspecției Muncii, respectiv programului propriu de acțiuni al inspectoratului teritoral de muncă. În plus, inspectorul de muncă, dotat cu legitimație și insignă, are dreptul să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă în sediul oricărui angajator și în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice, constituite conform prevederilor legale.
Normativul mai prevede ca inspectorul de muncă să beneficieze de sprijin financiar din partea instituţiei prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice, în cazurile în care actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare.
Alte prevederi spun că inspectorul de muncă beneficiază de sprijin financiar din partea instituţiei prin decontarea cheltuielilor determinate de daunele materiale suferite în timpul şi/sau din cauza exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, funcției publice de inspector de muncă i se aplică regimul incompatibilităților și conflictului de interese reglementat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, cu modificările și completările ulterioare. Nu în ultimul rând, inspectorul de muncă beneficiază de stabilitate în funcție și independență față de orice schimbare guvernamentală și orice influență neprevăzută din afară, de natură să-i influențeze libertatea de execuție, apreciere și decizie și care îl poate îngrădi sau împiedica în realizarea activității de control. Salarizarea aferentă este cea stabilită prin legea cadru 153/2017. (C.I.)