Inspectoratul Școlar Suceava, fără „cuvinte”

Mariana DrumeaInstituția ce are rolul de a monitoriza și coordona învățământul sucevean a rămas fără omul de legătură cu mass-media. Purtătoarea de cuvânt, începând cu septembrie anul trecut, prof. Mariana Drumea, inspector de biologie în cadrul IȘJ, a precizat printr-un mesaj scurt și concis că începând de mâine, 27 iulie, îi încetează atribuțiile de purtător de cuvânt. Contactată telefonic, aceasta a declarat, pentru portalul regional de știri ZCH News, că plecare ei de pe acest post nu are în spate un alt motiv decât acela al expirării perioadei delegării ei ca purtătoare de cuvânt.

„Am fost delegată pentru o perioadă de un an. A fost o experiență care m-a dezvoltat profesional, dar a fost și o perioadă densă în care a trebuit să mă informez mai mult. Am avut ocazia să cunosc oameni care lucrează în presă, dedicați meseriei pe care o practică”, a precizat prof. Drumea.

În zilele ce urmează, conducerea instituției va transmite datele de contact ale persoanei desemnate să gestioneze reprezentarea IȘJ Suceava în relația cu presa. Așa cum ne-a confirmat actual purtătoare de cuvânt, aceste atribuțiuni nu sunt remunerate. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora