Chiar dacă pentru elevi vacanța de iarnă se încheie luni, 11 ianuarie, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț vor să se asigure că atât profesorii, cât și elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a știu când va avea loc Evaluarea Națională. Reprezentanții IȘJ au anunțat luni, 4 ianuarie, că potrivit unui ordin de ministru semnat în 17 decembrie s-a aprobat „Calendarul de administrare a evaluărilor naționale”. Astfel, cei care vor intra primii la examenele Evaluării Naționale, ce vor avea loc în primăvară-vară, sunt cei de clasa a VI-a. Aceștia vor fi evaluați la Limbă și comunicare (23 mai) și Matematică și Științe ale Naturii (24 mai). La rând sunt elevii claselor de-a IV-a care au programate examenele de la final de an școlar pentru 30 mai – Limba română, 31 mai – Matematică și 2 iunie – Limba maternă. Nu „scapă” nici cei mai mici, de clasa a II-a. Potrivit aceluiași calendar, vor trece prin emoțiile examenului în perioada 6-10 iunie, pentru probele de la Limba română (scris – citit), Matematică și Limba maternă (scris – citit). (Marian TEODOROF)