Copiii care împlinesc 6 ani până la data de 1 septembrie 2022 urmează să fie înscriși pentru clasa pregătitoare. Dacă anul trecut pe 17 martie erau afișate circumscripțiile școlare și numărul de locuri la fiecare școală, acum, în 10 martie nu se știe nici calendarul înscrierii. O serie de precizări au fost făcute de Florian Lixandru (foto), secretar de stat în Ministerul Educației, care declară că se lucrează la calendar și că primele informații oficiale ar urma să apară săptămâna viitoare. „În principiu, acțiunile din calendarul de înscrieri în clasa pregătitoare 2022 vor debuta pe 28 martie, ceea ce nu înseamnă că atunci se realizează înscrierile efective, ci acțiunile din calendar, cum ar fi publicarea circumscripțiilor școlare, afișarea numărului de clase pregătitoare pe fiecare școală în parte. Părinții vor afla săptămâna viitoare cel târziu care este data exactă la care începe înscrierea copiilor la școală”, afirmă Florian Lixandru, citat de edupedu.ro.
Nici la Inspectoratul Școlar Neamț nu se știu detalii. În acest moment, inspectorul școlar general Mihai Obreja declară că nu s-a primit vreo adresă. „Deocamdată nu am primit nimic oficial, dar înțeleg că nu vor fi mari modificări în metodologie, față de anii anteriori”, precizează șeful IȘJ Neamț, care adaugă că se lucrează la centralizarea efectivului de copii estimați a împlini 6 ani până la data de 1 septembrie 2022. Reamintim că pentru copiii născuți după această dată și pe care părinții vor să-i înscrie în clasa pregătitoare, este nevoie de avizul psihologului, care evaluează nivelul de dezvoltare al copilului și dacă este pregătit de școală.
Tot în principiu, oficialul Ministerului Educației mai spune că nu se prefigurează modificări esențiale. „Săptămâna viitoare, cel târziu, metodologia va fi publică. Nu sunt modificări esențiale, se adaptează doar calendarul la anul școlar viitor. Lucrăm pe calendar acum, mai ales că am ridicat starea de alertă. Dosarul de înscriere în clasa pregătitoare va fi similar cu cel de anul trecut”, potrivit aceleiași surse.
C.I.