Îngrijiri Paliative: oglinda unor statistici sumbre

pat_spital

La Compartimentul de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Județean Neamț, la doar 9 luni de la înființare, pe cele 12 locuri destinate pentru spitalizare au fost internate nu mai puțin de 225 de persoane. Aproape jumătate (111 – n.r.) dintre ele s-au stins pe patul de spital. Dincolo de această realitate implacabilă este de apreciat efortul celor care lucrează aici zi de zi pentru a-i îngriji pe cei care se află în suferință și de a le păstra moralul bun. Un bărbat care și-a adus soția ne-a precizat că înființarea unui astfel de compartiment este un demers bun deoarece pe lângă supravegherea medicală de care pacientul nu poate dispune acasă, aici unii dintre ei își găsesc și alinarea.

„Soția mea este bolnavă de cancer și am fost nevoit să o internez aici pentru că acasă rămânea singură. Eu lucrez la o firmă de pază aproape toată ziua și nu am cum să am grijă tot timpul de ea. Aici este asistată tot timpul”, a spus bărbatul care este din Piatra Neamț.

Din nefericire, despre lista solicitărilor de internare la Compartimentul de Îngrijiri Paliative toată lumea spune că este una care nu se mai termină. Internarea la acest compartiment se face doar pe bază de programare, cu bilet de trimitere de la medicul specialist. Potrivit protocoalelor, numărul zilelor de internare este de 14. Cele mai întâlnite afecțiuni la Compartimentul de Îngrijiri Paliative sunt: cancer stadiu 3 sau 4, boala obstructivă pulmonară, insuficiență cardiacă congestivă, boli neurologice, insuficiență renală cronică fără dializă, boli de ficat, SIDA, demență, scleroză amiotrofică laterală, Parkinson, atac cerebral, comă.

 M. TEODOROF

Autor:

Ultima ora

Neamț: Reținut după ce și-ar fi agresat și amenințat concubina

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din...

Bacău. Grav accident la Onești – o femeie și-a pierdut viața

Un grav accident de circulație soldat cu trei răniți...

Campioana nu mai vine la Piatra Neamț! În Cupa României, FC Bacău-U Craiova se joacă pe arena de la Ruși-Ciutea

Disputa dintre divizionara secundă FC Bacău și Universitatea Craiova,...

ONG-uri pot primi o finanțare de până la 600.000 euro pe proiecte  de clustere de inovare

ADR Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru...