În urma schimbului de informaţii, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, polițiștii au preluat doi nemțeni, de la autoritățile austriece și franceze, după ce aceștia au fost dați în urmărire internațională și au fost depistați pe teritoriul celor două state.

„În data de 22.12.2017, o escortă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române a preluat un bărbat de 30 de ani, din Dulcești, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării obligatorii într-o unitate spitalicească, pentru săvârșirea faptei de vătămare corporală”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

arestati 1Bărbatul fusese dat  în urmărire internațională, după ce şi-a bătut crunt un vecin. La vremea aceea a fost expertizat şi obligat să urmeze tratament până la însănătoşire. El nu s-a prezentat la medic, iar în ziua de 15 august 2017 a fost depistat de autoritățile austriece.

Un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Piatra Neamț a fost escortat în țară de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale, în data de 20 decembrie. El a fost depistat, pe 7 octombrie, în Franța, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare internațional, pentru că fusese condamnat de Tribunalul Arad la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane. El a determinat 21 de români să plece la muncă în Finlanda, în baza unor contracte în alb, iar după ce-au ajuns acolo s-au trezit că trebuie să lucreze mult mai mult decât li s-a spus şi au primit bani mult mai puţini. (C.M.)

Articolul precedentAn de excepţie pentru micii fotbalişti de la CSS Târgu Neamţ
Articolul următorAJF Neamţ: Transferuri din 23 ianuarie 2018! Vize anuale din 15 ianuarie 2018!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.