INFORMARE METEO Frig şi ploi, posibil ninsori la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică – “vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte (la peste 1.500 de metri), intensificări temporare ale vântului” – pentru întreg teritoriul României. Aceasta este valabilă în intervalul 8 octombrie, ora 10:00-11 octombrie, ora 10:00.

“În intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei. Va ploua în jumătatea sudică a țării pe parcursul zilei de vineri (8 octombrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie), iar sâmbătă și duminică (9 și 10 octombrie) mai ales în vest și sud-vest. La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși, pe alocuri, 15-25 l/mp, iar izolat, în Banat și Oltenia, 30-35 l/mp. Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60-70 km/h iar local și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45-60 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...