De câteva zile, pe străzile din orașul Târgu Neamț au apărut noi indicatoare rutiere și panouri stradale, care le-au înlocuit pe cele vechi. Vechile indicatoare aveau o vechime de peste 20 de ani, spun reprezentanții primăriei.

Vom înlocui toate semnele de circulație de pe străzile din oraș, inclusiv din cartierele Blebea și Humulești, dar vom monta și tot ce înseamnă stâlpi cu denumire străzi. La toate intersecțiile din oraș vor fi montate indicatoare cu numele străzilor. Aproximativ 86% din oraș are făcut nomenclatorul stradal”, declară viceprimarul Vasile Apopei.

Primăria a achiziționat de la societatea SOFIANA IDEAL SRL, contra sumei de 134.967 lei, inclus și montarea, următoarele:

-146 de indicatoare rutiere;

-146 de stâlpi aferenți;

-110 stâlpi echipați cu un singur panou stradal;

-53 de stâlpi echipați cu două panouri stradale.

C.T. STURZU

Articolul precedentTrei ore de cod portocaliu în Neamț: 772 de oameni fără curent și pompierii au scos apa din 20 de curți
Articolul următorLaboratorul Institutului „Socola” Iași a fost acreditat RENAR
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.